Ministrul propus al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a exclus, miercuri, ipoteza desfiinţării Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) sau a privatizării sistemului public de sănătate. „Cu privire la sistemul de finanţare, prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, nu se pune problema desfiinţării Casei Naţionale – pentru că am mai văzut asemenea idei -, trebuie [mai mult]
Categorie: Reglementare
Cei care doresc să se vaccineze împotriva COVID-19 se pot programa online, telefonic, prin medicul de familie sau prin intermediul direcţiei de asistenţă socială
Persoanele care doresc să se vaccineze împotriva COVID-19 se pot programa online, telefonic, prin medicul de familie sau prin intermediul direcţiei de asistenţă socială din cadrul consiliilor locale, se arată într-un ordin aprobat miercuri, prin care au fost stabilite normele privind autorizarea, organizarea şi funcţionarea centrelor de vaccinare împotriva noului coronavirus. Potrivit unui comunicat al [mai mult]
Vlad Voiculescu: Nicio măsură dintre cele luate de autorităţi „nu trebuie exclusă”
Ministrul propus al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat miercuri că nicio măsură „nu trebuie exclusă” dintre cele luate de autorităţi, menţionând însă că decizia carantinării unui oraş nu aparţine doar Ministerului Sănătăţii. „Am spus acum două săptămâni că nicio măsură nu trebuie exclusă şi că, în funcţie de datele reale pe care le vedem, putem [mai mult]
ANMDMR a autorizat Centrul naţional de stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19
Centrul naţional de stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului „Cantacuzino” este complet autorizat şi avizat de Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), după ce a obţinut autorizaţia de distribuţie angro. Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, [mai mult]
Programul de guvernare propus pentru Sănătate: 6% din PIB, elaborarea unei noi legi în domeniu şi atragerea personalului sanitar
Investiţiile în infrastructură, aparatură, atragerea de fonduri europene, crearea capabilităţilor în zonele de risc, pregătirea capitalului uman şi atragerea personalului sanitar în sistem, crearea facilităţilor optime pentru tratament şi asigurarea medicaţiei la standarde europene, precum şi programe naţionale ţintite pentru creşterea calităţii vieţii pacienţilor sunt pilonii pe care se bazează programul de guvernare propus de [mai mult]
Noua tulpină de coronavirus: OMS va convoca o reuniune pe tema strategiilor de contracarare
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) va convoca o reuniune a membrilor pentru discuţii pe tema strategiilor pentru contracararea unei noi tulpini de coronavirus, mai contagioasă, care a apărut în Marea Britanie, a anunţat marţi directorul biroului pentru Europa al instituţiei, relatează Reuters. Nu a fost oferită o dată pentru această întâlnire. „Limitarea călătoriilor pentru a [mai mult]
Coronavirus: Coreea de Sud interzice adunările mai mari de patru persoane în timpul Sărbătorilor
Coreea de Sud a anunţat marţi interzicerea la nivel naţional a adunărilor de peste patru persoane în timpul Crăciunului şi pe perioada vacanţei de Anul Nou, relatează dpa. Regula va intra în vigoare joi şi va fi menţinută până la 3 ianuarie, a declarat premierul Chung Sye-kyun, citat de agenţia de presă Yonhap. Pârtiile de [mai mult]
Comitetul național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19 s-a reunit în şedinţă
Luni a avut loc o ședință a Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), în care s-a analizat stadiul pregătirilor pentru recepția și distribuția, în România, a primei tranșe de vaccinuri, după cum au anunţat autorităţile. Unul dintre aspectele importante a vizat informarea cetățenilor și crearea instrumentelor necesare care să acopere [mai mult]
C.E. a adoptat o propunere de recomandare privind testele antigenice rapide
Comisia Europeană a adoptat o propunere de recomandare privind un cadru comun pentru utilizarea, validarea și recunoașterea reciprocă a testelor antigenice rapide. De asemenea, Comisia a semnat un contract-cadru cu Abbott și Roche, care permite achiziționarea a peste 20 de milioane de teste antigenice rapide în valoare de până la 100 de milioane EUR, finanțat prin [mai mult]
APMA: Întregul personal medical va primi cel puţin prima doză de vaccin antiCOVID-19, până la sfârşitul lui ianuarie 2021
Președintele Asociației Profesionale a Medicilor de Ambulator (APMA), Cosmin Alexandrescu, a discutat telefonic cu lt. col. dr Valeriu Gheorghiță, coordonatorul Campaniei de vaccinare, referitor la începerea vaccinării personalului medical din sistemul de Ambulator, respectiv a medicilor care își desfășoară activitatea în cabinete medicale individuale sau firme medicale. “Dl. Dr. Gheorghiţă a precizat că fiecare cabinet [mai mult]
Peste jumătate dintre angajaţii din învăţământ nu sunt de acord să se vaccineze împotriva COVID-19
Peste jumătate (56,3%) dintre angajaţii din învăţământ nu sunt de acord să se vaccineze împotriva COVID-19, conform unui sondaj realizat de Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” în perioada 16 – 21 decembrie 2020. „Federaţia Sindicatelor din Educaţie ‘Spiru Haret’ a realizat, în perioada 16 – 21 decembrie 2020, un sondaj în rândul angajaţilor din [mai mult]
Premierul interimar : Avem tot ce ne trebuie ca să putem demara campania de vaccinare începând din 27 decembrie
Premierul interimar Nicolae Ciucă a declarat, luni, că autorităţile au făcut pregătirile necesare pentru a putea demara campania de vaccinare anti-COVID începând cu data de 27 decembrie şi i-a îndemnat pe toţi cetăţenii să aibă încredere în acest demers. „Avem tot ce ne trebuie astfel încât să putem să demarăm campania de vaccinare începând cu [mai mult]












