Ca urmare a acordului de colaborare semnat cu Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”, începând cu anul universitar 2024/2025, Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș își va extinde oferta de școlarizare la programul de Medicină cu două locuri, destinate viitorilor angajați ai Serviciului Român de Informații, se arată [mai mult]
Categorie: Reglementare
SCJU Braşov, afectat din cauza datoriilor. Există riscul ca pacienții internați să fie nevoiți să vină cu medicamente și mâncare de acasă
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Braşov înregistează datorii de peste 40 milioane lei către furnizori. Instituția are datorii atât la furnizorii de materiale sanitare şi de medicamente, cât şi la cel de hrană, astfel că există riscul ca urgenţele medicale să fie afectate, a avertizat, miercuri, pentru Agerpres, managerul unităţii sanitare, Emil Mailat: „Dacă [mai mult]
Alertă de radiații la Timișoara. Precizările autorităților
Alertă maximă la Timișoara: Pompierii militari au descins la Spitalul „Victor Babeș”, unde s-a raportat un risc de radiații. Anumiți parametri de siguranță au fost depășiți, însă decoamdată, autoritățile nu fac referiri asupra eventualelor victime. Verificările din această săptămână au indicat o creștere îngrijoratoare a nivelului de radiații din curtea Institutului de Igiena Radiațiilor, din [mai mult]
SJU Ilfov: Au început lucrările pentru o nouă sală de intervenții chirurgicale
Au început lucrările pentru o nouă sală de intervenții chirurgicale în Spitalul Județean Ilfov, una modernă, care să răspundă nevoilor pacienților – anunță instituția într-un recent comunicat: „Ce înseamnă sală modernă? Concret, va fi dotată cu un sistem nou în România, unul pentru sterilizarea cu lămpi ultraviolete de tip C, cu ozon și fără ozon. [mai mult]
Fosta deputată austriacă de centru-stânga, Pamela Rendi-Wagner, va conduce Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor
Fosta deputată austriacă de centru-stânga Pamela Rendi-Wagner va conduce Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC) din Stockholm; înainte de numirea sa oficială, urmează să fie confirmată de Parlamentul European. Rendi-Wagner s-a impus în cursă împotriva altor trei candidați pentru un mandat cu durata a cinci ani. Experta cu experiență în boli tropicale, care [mai mult]
Solidaritatea Sanitară: „Știți ce înseamnă sărăcia salarială?” – Creșterile care scad de fapt veniturile salariale reale determină continuarea protestelor
Liderii sindicali ai Federației „Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR) pun presiune pe factorii decizionali, prin mesaje și protestele antiguvernamentale, în lipsa unui consens în privința creșterilor salariale: „Știți ce înseamnă sărăcia salarială?! (Știm sigur că unii/unele dintre dvs. știți deja ce este deoarece o trăiți!) Este situația în care un angajat nu-și poate asigura cele [mai mult]
Iași: Mai puține infecții respiratorii față de săptămâna anterioară
Conform datelor oferite de Compartimentul de Supraveghere Epidemiologică și Control Boli Transmisibile din cadrul Direcției de Sănătate Publică Iași, în săptămâna 12-18.02, s-au înregistrat 6882 cazuri de infecții respiratorii acute, cu 23,53 % mai puține față de săptămâna 05-11.02 (8502): 5283 sunt infecții virale ale căilor respiratorii superioare, 1374 sunt pneumonii și 225 sunt cazuri [mai mult]
Pacientul poate controla un mouse-ul unui computer cu ajutorul gândurilor: Elon Musk consideră o reușită primul implant cerebral realizat de compania sa, Neuralink
Primul implant cerebral făcut de compania americană Neuralink în urmă cu o lună, al cărei fondator este miliardarul Elon Musk, este un succes, a transmis miliardarul. Pacientul poate controla un mouse-ul unui computer cu ajutorul gândurilor, potrivit presei internaționale. Cipul implantat poarta numele Telepathy (trad. Telepatie). „Progresul este bun, iar pacientul pare să fi făcut [mai mult]
(VIDEO) UNICEF România: U-Report Europe, o platformă dedicată susținerii tinerilor care suferă traumele războiului
„Războiul din Ucraina a marcat viețile a milioane de copii și tineri. Departe de casă, de prieteni și de toți cei dragi, tinerii refugiați vorbesc deschis despre traumă și despre impactul războiului asupra sănătății mintale a adolescenților” – menționează UNICEF România cu referire la U-Report Europe, o platformă care îi încurajează pe tineri să își exprime [mai mult]
Cooperări extinse pentru prevenirea dezastrelor și optimizarea intervenției în situații de urgență
Bogdan Ivan, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) împreună cu secretarul de stat din MAI, Raed Arafat și cu directorii institutelor naționale de cercetare din coordonarea MCID au pus bazele unei cooperări extinse pentru prevenirea dezastrelor și optimizarea intervenției în situații de urgență. ”Noul parteneriat MCID-DSU va permite folosirea tehnologiilor inovative pentru interpretarea seturilor mari [mai mult]
Anumite spitale publice ale Capitalei, lăsate fără apă caldă și căldură în această săptămână
Rețeaua de termoficare a Bucureștiului suferă și în această săptămână noi avarii. Niciunul din sectoarele Capitalei nu scapă de problemele pricinuite de lipsa apei calde și a căldurii, iar cel mai afectat pare a fi Sectorul 5 însă pe lista instituțiilor rămase fără agent termic figurează și două mari spitale publice din centrul Capitalei. Potrivit [mai mult]
Numărul real al persoanelor cu epilepsie din România ar putea fi de două ori și jumătate mai mare decât cel oficial
Oficial, în România, sunt înregistrate în jur de 120.000-130.000 persoane cu epilepsie, însă numărul real ar fi spre 300.000 a menționat, luni, fondatorul şi coordonatorul reţelei Telemedicină în Epilepsie din România, dr. Bogdan Florea: „Epilepsia nu are chip până când nu se întâmplă cuiva drag sau cuiva din familie. Din punctul meu de vedere, epilepsia [mai mult]













