Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, joi, că s-a vaccinat şi cu doza a treia de vaccin anti-COVID. „Da, mi-am făcut doza a treia”, a declarat şeful statului, întrebat dacă şi-a făcut doza booster de vaccin anti-COVID-19. Recent, și premierul Florin Cîţu s-a imunizat cu cea de-a treia doză de vaccin împotriva COVID-19, la Spitalul Universitar [mai mult]
Categorie: Pharma
O caravana mobilă de vaccinare va fi lansată sâmbătă în București
Caravana mobilă de vaccinare va fi lansată sâmbătă, în Sectorul 6, şi îşi va continua activitatea în fiecare sfârşit de săptămână până la finele anului, de fiecare dată într-un nou loc din Capitală, a anunţat Primăria Municipiului Bucureşti, prin intermediul unui comunicat. Imunizarea este gratuită şi nu este nevoie de o programare prealabilă pe platforma [mai mult]
O nouă campanie de vaccinare anti-COVID, la UMFST „George Emil Palade” din Târgu Mureş
Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş organizează, în perioada 8 – 10 octombrie, în intervalul orar 8.00 – 20.00, o nouă campanie de vaccinare împotriva SARS-CoV-2, adresată personalului didactic, auxiliar, nedidactic şi studenţilor care optează pentru administrarea dozei a treia. Vaccinarea se va realiza exclusiv cu vaccinul Pfizer-BioNTech [mai mult]
Moderna intenționează să investească 500 mil. dolari pentru a produce vaccinuri mRNA în Africa
Grupul farmaceutic american Moderna Inc intenţionează să investească 500 de milioane de dolari pentru a construi o facilitate de producţie în Africa, capabilă să livreze anual până la 500 de milioane de doze de vaccin bazate pe tehnologia mRNA, inclusiv vaccinul său împotriva COVID-19, transmite Reuters. Viitoarea fabrică Moderna de pe continentul african va include [mai mult]
Arafat: Procentul persoanelor vaccinate ar trebui să ajungă la 70% în România, pentru a avea „linişte”
Şeful DSU, Raed Arafat, a declarat că procentul persoanelor vaccinate în România ar trebui să ajungă la 70% pentru a avea „linişte” iar autorităţile să se asigure că nu mai au un impact serios pe sistemul sanitar din cauza pandemiei de COVID-19. El a fost întrebat miercuri într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria la [mai mult]
Vaccinarea anti-COVID: Aproape 52.000 de copii, imunizați cu cel puțin o doză
Preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, a informat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că 51.726 de copii cu vârste între 12 şi 15 ani au fost imunizaţi cu cel puţin o doză de ser. „În ceea ce priveşte vârsta cuprinsă între 12 şi 15 ani sunt 51.726 de [mai mult]
Gheorghiţă: Acoperirea vaccinală în Bucureşti este de 52,77%
Acoperirea vaccinală din populaţia eligibilă de peste 12 ani în Bucureşti este de 52,77%, a declarat miercuri într-o conferinţă de presă preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă. „Acoperirea vaccinală la nivelul Municipiului Bucureşti şi judeţelor. În Bucureşti în momentul de faţă acoperirea vaccinală din populaţia eligibilă de [mai mult]
Gheorghiţă: Persoanele cu răspuns imun scăzut vor fi vaccinate anti-COVID cu trei doze, încă de la prima schemă
Persoanele cu răspuns imun scăzut vor fi imunizate anti COVID încă de la prima schemă cu trei doze de vaccin, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă. „Ieri Agenţia Europeană a Medicamentului a autorizat cele două recomandări pentru administrarea fie de [mai mult]
EXCLUSIV Conf.dr. Maria Nițescu, despre administrarea suplimentelor alimentare: când și cui se recomandă
Suplimentele alimentare nu pot înlocui hrana sau alimentația zilnică, dar pot ajuta la echilibrarea organismului în anumite perioade sau în cazul unor afecțiuni. Pe de altă parte, există situații când administrarea suplimentelor poate deveni riscantă pentru sănătate. Despre toate acestea, dar și despre când se recomandă suplimentul de vitamine și minerale, am stat de vorbă [mai mult]
Johnson & Johnson a solicitat FDA autorizarea pentru administrarea dozei de rapel a vaccinului său anti-COVID
Grupul farmaceutic Johnson&Johnson a anunţat marţi că a transmis Agenţiei americane pentru alimente şi medicamente (FDA) datele medicale în baza cărora doreşte să obţină autorizarea necesară pentru a putea să administreze la adulţi doze de rapel cu vaccinul său monodoză anti-COVID-19, informează AFP. Datele transmise către FDA includ rezultatele unui studiu clinic potrivit căruia cea [mai mult]
Iohannis: Profesorii pot inspira elevii prin exemplul propriu de asumare a vaccinării ca cea mai bună formă de protecţie împotriva COVID-19
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, marţi, un mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Educaţiei, în care afirmă că profesorii sunt veritabile modele pentru elevii lor, inclusiv prin exemplul propriu de asumare a vaccinării ca cea mai bună formă de protecţie împotriva COVID-19. „Educaţia este cheia unei societăţi puternice, care cunoaşte o dezvoltare sustenabilă şi o [mai mult]
Studiu: Două doze de vaccin Pfizer-BioNTech, eficiente cel puțin șase luni împotriva riscurilor de spitalizare asociate COVID-19
Două doze de vaccin Pfizer-BioNTech sunt eficiente împotriva riscurilor de spitalizare asociate COVID-19 şi contra tuturor variantelor noului coronavirus timp de cel puţin şase luni, indică un studiu publicat marţi în revista The Lancet, confirmând estimările anterioare, informează AFP. Studiul realizat de Pfizer şi de reţeaua de sănătate americană Kaiser Permanente a analizat datele medicale [mai mult]













