Vineri, 26 mai: Ziua Internațională de luptă împotriva cancerelor de sânge; cu acest prilej, Societatea Română de Hematologie organizează o conferință – dezbatere pe marginea acestei tematici. La manifestrea intitulată „Conferința – dezbatere CANCERELE DE SÂNGE. CONȘTIENTIZARE PRIN INFORMARE”- care va avea loc, de la ora 11.00, la Hotel Capitol, Sala Luvru – au confirmat [mai mult]
Categorie: Pharma
CNAS: Noutăţi în programele naţionale de sănătate curative
Începând cu data de 1 iunie, se va facilita accesul pacienților oncologici care îndeplinesc criteriile de eligibilitate la investigaţiile PET – CT, prin eliminarea necesității aprobării comisiei de experţi de la nivelul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) pentru efectuarea acestei investigații; tot de la aceeași dată, se va implementa un nou program de [mai mult]
SRDNBM 2023: Câștigătorii premiilor pentru sesiunile de prezentări orale și poster
Devenit tradiție, Congresul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice(SRDNBM) a punctat în această săptămână cea de-a 49-a ediție. Desfășurat în perioada 21-24 mai, la Poiana Brașov, sub conceptul „Medicina metabolică și nutrițională – tradiție și inovație” evenimentul s-a bucurat de un interes major din partea medicilor primari, specialiști și rezidenți din diabet și alte specialități [mai mult]
UMF Iuliu Hațieganu Cluj-Napoca, câștigătoarea a patru dintre cele 18 proiecte prin PNRR
Universitatea UMF Iuliu Hațieganu Cluj-Napoca a câștigat patru dintre cele 18 proiecte finanțate prin PNRR – Planul Național de Redresare și Reziliență, pe linia de investiție I8 Dezvoltarea unui program pentru atragerea resurselor umane înalt specializate din străinătate în activități de cercetare, dezvoltare și inovare, Domeniul LifeSciences. Astfel, la Palatul Victoria din București, s-a derulat [mai mult]
Poiana Brașov: Aproape o mie de medici înscriși la Congresul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice (P)
Cea de-a 49-a ediție a Congresului Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice a demarat în forță, duminică, bucurându-se de un interes major: evenimentul, care se desfășoară în perioada 21-24 mai, la Poiana Brașov, sub conceptul „Medicina metabolică și nutrițională – tradiție și inovație” se adresează medicilor primari, specialiști și rezidenți din diabet și specialități [mai mult]
Societăți cu capital 100% românesc au lansat Asociația Farmaciilor și Farmaciștilor din România
Asociația Farmaciilor și Farmaciștilor din România (AFFR) s-a lansat oficial la București cu scopul de a gestiona și promova interesele farmaciilor și farmaciștilor printr-o reprezentare comună, anunță, luni, un comunicat de presă al asociației. „Membrii fondatori reprezintă 4 afaceri de familie cu capital 100% românesc, cu o experiență bogată în domeniul farmaceutic și o reputație [mai mult]
Deschiderea Congresului Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice 2023: Seară electrizantă cu premii și momente artistice (P)
A luat startul cea de-a 49-a ediție a Congresului Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice; evenimentul se desfășoară în perioada 21-24 mai, la Poiana Brașov, sub conceptul „Medicina metabolică și nutrițională – tradiție și inovație” și se adresează medicilor primari, specialiști și rezidenți din diabet și alte specialități medicale. În cadrul manifestării, cei aproape 1.000 de [mai mult]
Prima zi a celei de-a 49-a ediții a Congresului Național al Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice (P)
Tradiție în diabetologia românească: în perioada 21-24 mai, la Poiana Brașov se desfășoară cel de-al 49-lea Congresul Național al Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice. În cele patru zile, sesiunile vor fi susținute de lideri de opinie la nivel național și internațional. Evenimentul se adresează medicilor rezidenți, specialiști, primari din specialități precum Diabet, [mai mult]
(Exclusivitate) Prof. univ. dr. Octavian Crețu, președintele Alianței Universitare G6-UMF, despre farmaceutica românească: „În primul rând, trebuie să dezvoltăm industria noastră națională” (VIDEO)
În contextul în care reprezentanții producătorilor de medicamente din România au avertizat recent că țara noastră se confruntă cu una dintre cele mai grave situații din Uniunea Europeană în ceea ce privește producția farmaceutică, dependentă de importuri, Ministerul Sănătății, Alianța Universitară G6-UMF și Asociația Local American Working Group (LAWG) au lansat Hubul de Inovație în [mai mult]
Caravana de screening la Iclănzel şi Răstoliţa: „Invităm femeile să participe la testare gratuită Babeş Papanicolaou şi HPV”
O caravană mobilă pentru screeningul cancerului de col uterin se va deplasa în perioada 18-19 mai, în localităţile Iclănzel şi Răstoliţa, din judeţul Mureş. Programul caravanei este următorul: – Iclănzel – 18.05 – începând cu ora 10.00 (curtea Primăriei); – Răstoliţa – 19.05 – începând cu ora 10.00 (parcarea Primăriei). Femeile sănătoase cu vârsta între [mai mult]
OMS avertizează: Îndulcitorii fără zahăr pentru controlul greutății pot dăuna sănătății
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a lansat un nou ghid privind îndulcitorii fără zahăr(NSS), care recomandă împotriva utilizării NSS pentru a controla greutatea corporală sau a reduce riscul de boli netransmisibile (BNT). Recomandarea se bazează pe constatările unei revizuiri sistematice a dovezilor disponibile și menționează că utilizarea NSS nu conferă niciun beneficiu pe termen lung [mai mult]
O companie românească, în topul celor mai atractivi angajatori din industria farmaceutică autohtonă
Cel mai atractiv angajator din industria farmaceutică românească, potrivit clasificării realizate de Randstad România Employer Brand Research, una dintre cele mai complexe cercetări de brand de angajator din lume, este o cunoscută companie românească: „Această recunoaștere confirmă preocupările constante ale companiei pentru dezvoltarea profesională și personală a angajaților săi, îmbunătățirea mediului de lucru, modul în [mai mult]












