Costache: Vor sosi în țară dezinfectanţi, mănuşi, teste, măști și costume de protecție

Ministrul propus al Sănătăţii, Victor Costache, a anunțat că săptămâna viitoare vor sosi în ţară 25 tone de dezinfectanţi, 300.000 perechi mănuşi de protecţie sterile, 4.500 de teste – baterii de teste, 3.000.000 de măşti şi 300.000 costume protecţie. „În momentul de faţă sunt 35 de persoane pe tot teritoriul României în centrele de carantină [mai mult]

Victor Costache: Întreaga conducere a Ministerului Sănătății susține legea vaccinării; este o lege de o importanță vitală

Ministrul propus al Sănătăţii, Victor Costache, a declarat miercuri, în cursul audierii în comisiile de specialitate ale Parlamentului, că susține demersurile Parlamentului privind Legea vaccinării. „Întreaga conducere a Ministerului Sănătății susține legea vaccinării. Este o lege de o importanță vitală, mai ales că promovează foarte mult comunicarea și dialogul”, a spus ministrul Victor Costache. Mai [mai mult]

EMA studiază prezența nitrozaminelor în ranitidă și metformin

Agenția Europeană a Medicamentului anunță că lucrează în colaborare cu statele UE pentru a limita impuritățile de nitrozamină din medicamentele aflate în vânzare pe piață. EMA studiază acum prezența nitrozaminelor în ranitidă și metformin. Nitrozaminele sunt considerate substanțe cancerigene. Ele pot fi prezente în apă sau alimente, dar, în cantități mici, nu fac rău. Comitetul [mai mult]

Posturi scoase la concurs la ANMDMR

Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a scos la concurs mai multe posturi de inspectori, experți și consilieri și un post de director. Se caută farmaciști, biologi și juriști, cu sau fără experiență. Departamentele pentru care ANMDMR recrutează sunt: Direcția generală de dispozitive medicale, Direcția de studii clinice, Direcția evaluare tehnologii medicale, Direcția economică [mai mult]

ECDC: Infecțiile provocate de bacteriile din alimente, din ce în ce mai greu de tratat

Infecțiile cauzate de bacteriile din alimente sunt din ce în ce mai greu de tratat în Uniunea Europeană. Potrivit Centrului European pentru Preveirea și Controlul Bolilor, Salmonella și Campylobacterul sunt din ce în ce mai rezistente la ciprofloxacin, unul dintre antibioticele folosite în tratamentul lor. Sunt rezultatele celui mai recent raport al ECDC  și Agenției [mai mult]

O proteină din coronavirus, potențială țintă pentru dezvoltarea unui medicament

O potenţială ţintă pentru dezvoltarea unui medicament a fost identificată într-o proteină recent mapată din noul coronavirus, a anunţat luni o universitate din Statele Unite, citată de Xinhua, potrivit Agerpres. Andrzej Joachimiak, profesor la Universitatea din Chicago, a explicat că proteina recent mapată se numeşte Nsp15 și este o componentă a coronavirusurilor, fiind esenţială pentru [mai mult]

Baciu: Va fi inițiat un grup de lucru pentru îmbunătățirea legislației politicii de prețuri ale medicamentelor

Andrei Baciu, secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătății, a anunțat că în următoarea perioadă va fi inițiat un grup de lucru care să analizeze o îmbunătățire a legislației în ceea ce privește politica de prețuri a medicamentelor, pentru a putea fi respectate angajamentele de corecție a prețurilor până la 1 aprilie anul acesta. “Vom [mai mult]

VIDEO – Dezbatere publică a proiectului de Ordin pentru aprobarea prețurilor maximale ale medicamentelor

984233471336659705427465-2020-03-02_14:17 Reprezentanții Ministerului Sănătăţii au organizat o dezbatere publică a proiectului de Ordin pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor care pot fi comercializate de către deținătorii de autorizație de punere pe piață, distribuitorii angro și furnizorii de servicii medicale și medicamente. Ordinul reglementează medicamentele care fac obiectul unei relații contractuale cu Ministerul Sănătății, casele de [mai mult]

PRIMER: Nu există goluri de aprovizionare pentru medicamentele fabricate în România

Reprezentanții Patronatului Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER) au anunțat că nu există goluri de aprovizionare pentru medicamentele fabricate în România şi nici pericol de scumpire a acestora. Cei de la PRIMER au mai precizat că nu există în acest moment un medicament/vaccin care să fie eficient împotriva virusului COVID-19. Reprezentanţii PRIMER spun că [mai mult]

Horaţiu Moldovan: 5 milioane de măști și 25 de tone de biocide vor ajunge în România

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Horaţiu Moldovan a declarat referindu-se la măşti de protecţie şi alte materiale necesare, că procedurile de achiziţie sunt în curs, iar la începutul săptămânii viitoare vor ajunge în România 5 milioane de măşti şi 25 tone de biocide specifice. „Totuşi există o rezervă la nivelul MS şi a direcţiilor [mai mult]

Republica Moldova limitează la 20% adaosul comercial pentru măștile chirurgicale

Guvernul Republicii Moldova limitează la 20 % adaosul comercial pentru măşti chirurgicale, în contextul crizei provocate la nivel mondial de îmbolnăvirile cu coronavirus.  ”Vom limita mărimea adaosului comercial pentru măşti (medicale) şi alte mijloace de protecţie personală la 20%. Recomand comercianţilor de asemenea produse să „coboare preţurile şi picioarele pe pământ””, a scris premierul Republicii Moldova [mai mult]

ARPIM: România aduce, în medie, un medicament inovator la 43 de luni după aprobarea în UE

Timpul mediu în care România reușește să aducă un tratament inovator este de 43 de luni de la aprobarea lui de către Agenția Europeană a Medicamentului. Este semnalul de alarmă tras de Alina Culcea, președintele Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM). ”De câțiva ani ne confruntăm cu criza medicamentelor în România și toate [mai mult]