Ialomița, în topul județelor cu prevalență scăzută : Nicio persoană sub 25 de ani cu virus hepatitic B sau C

Cetățenii județului Ialomița au avut șansa de a afla dacă sunt infectați cu virusul hepatitic B sau C, transmit reprezentanții proiectului LIVE(RO)2-Livero 2-SUD. Lansată în luna ianuarie, campania s-a încheiat la 31 iulie, derulându-se prin intermediul celor 30 de cabinete de medicină de familie afiliate, sub coordonarea doctorului Andreia Radu, președinte al Asociației Medicilor de [mai mult]

Primarul Capitalei: „Continuă lucrările la noul ambulatoriu de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș”. Termenul de finalizare este în decembrie

„Continuă lucrările la noul ambulatoriu de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș”, executate de Trustul de Clădiri Metropolitane” – informează Nicușor Dan, Primar General al municipiului București. Ambulatoriul clinic integrat (cu structură P + 2) va avea 15 paturi cu spitalizare de zi pentru copii și adulți și 15 cabinete medicale [mai mult]

Guvernul României: „Se organizează rețeaua de profil oncologic din țara noastră pe diverse paliere de îngrijiri, cu accent pe abordarea multidisciplinară și integrată a cancerului” (VIDEO)

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunţat că Executivul a adoptat astăzi o serie de măsuri privind organizarea reţelei de profil oncologic din ţară, cu accent pe abordarea multidisciplinară, pentru o practică medicală uniformă: „Guvernul a completat și pachetul legislativ pentru prevenirea, combaterea și tratarea cancerului cu noi măsuri care vin în sprijinul [mai mult]

Controale în spitalele argeșene: „Toleranță zero” – anunță prefectul după ce a aflat că pacienții așteaptă cu orele la Urgențe

Prefectul judeţului Argeş, Radu Perianu, a decis joi să anunțe controale în spitalele publice adminisrate de autoritatea locală; acestea vor fi realizate de comisii formate din şase instituţii cu atribuţii în acest sens. Primele verificări au fost deja demarate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti: „Controale în spitalele din Argeș! La Urgență, oamenii au reclamat [mai mult]

Zeci de tineri din filialele Crucii Roșii din România și Rep. Moldova se instruiesc la Bacău pentru intervenţii în caz de dezastre

„Tabăra internațională de pregatire și intervenţii în caz de dezastre”, desfășurată pe dealul Galion din Comănești, județul Bacău, a ajuns la cea de-a VII-a ediție. Timp de șapte zile, în intervalul 8 august- 14 august, peste 120 voluntari de la filialele Crucii Roșii din toată țara dar și din cadrul Societății Naționale de Cruce Roșie [mai mult]

Fundaţia Pentru Voi: Proiect în favoarea protejării persoanelor cu dizabilităţi intelectuale pe piața muncii

Fundaţia Pentru Voi lansează proiectul „Mai valoroşi pe piaţa muncii”, un proiect finanţat de către Autoritatea Naţionala pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi (ANPDPD), care se va desfăşura în perioada 1 august-13 noiembrie. „Din experienţa noastră de aproape 30 de ani în domeniu, am constatat că persoanele cu dizabilităţi intelectuale au nevoie de mai multe [mai mult]

Federația Columna: Ministrul Muncii „va susține personal ca Asistența Socială să fie inclusă la excepția reducerii posturilor vacante doar cu 30%”

La sediul Ministerului Muncii Muncii și Solidarității Sociale s-a desfășurat astăzi întâlnirea privind salarizarea personalului din Sănătate și Asistență Socială: „Având în vedere că la această întrunire au participat peste 45 de persoane, o parte din acestea nereprezentând asistența socială, Federația Columna a propus o întâlnire separată numai cu reprezentanții federațiilor reprezentative din acestor sector, [mai mult]

SJU Bistrița: Pacienții locali cu scleroză multiplă nu vor mai fi nevoiți să meargă în alte orașe pentru tratament

„Asociația de Scleroză Multiplă a pacienților din Bistrița a solicitat, am analizat oportunitatea, am făcut” – transmite Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Bistrița referitor la faptul că pacienții din județ își vor putea ridica tratamentul chiar de la farmacia din cadrum instituției. „Prin ordinul nr. 614 al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Spitalul Clinic [mai mult]

Premieră la SJU Miercurea-Ciuc: Un bebeluș a fost preluat de un elicoper SMURD de pe heliportul instituției spre Târgu Mureș

Marți s-a desfășurat prima operațiune de transport pacient pe heliportul construit la Spitalul Județean de Urgență din Miercurea-Ciuc: un elicopter SMURD a preluat un nou-născut cu malformații severe cu destinația Târgu Mureș. „A fost o colaborare excelentă în echipă, personalul administrativ care a primit elicopterul și echipa medicală care a îngrijit bebelușul și-au îndeplinit bine atribuțiile. [mai mult]

UMF „Carol Davila”: Examenele de admitere și masterat din luna septembrie

Universitatea de Medicina si Farmacie(UMF) „Carol Davila” anunță condițiile de înscriere și susținere a examenelor de admitere la programele de studii din luna septembrie.  Acestea se vor desfășura după cum urmează: Facultatea de moașe și asistență medicală – Studii universitare de licență  cu durata de patru ani Program de studii – Asistență medicală generală – Extensia Ploiești Forma [mai mult]

Peste 1600 buzoieni și-au blocat cardurile de sănătate și în acest an. Care sunt motivele

Peste 1.600 buzoieni și-au blocat cardurile de sănătate la nivelul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate din motive religioase şi de conştiinţă; potrivit instituției, numărul celor care au refuzat cardul de sănătate în favoarea unei adeverinţe care să le asigure accesul la servicii medicale a fost constant în ultimii ani. „La nivelul CJAS Buzău sunt [mai mult]

Ministerul Sănătății: 131 unități de Primire Urgențe vor beneficia de soluții complete de telemedicină

Ministerul Sănătății, prin proiectul Băncii Mondiale, a lansat licitația pentru achiziția de soluții complete de telemedicină pentru dotarea a 131 de Unități de Primire Urgențe/Compartimente Primire Urgențe din spitale județene, municipale și orășenești, precum și dotarea centrelor de telemedicină: „Telemedicina în sistemul de urgență va contribui la accesul mai ușor la îngijirea medicală, reducerea barierelor [mai mult]