Dr Gheorghe Borcean

Dr. Gheorghe Borcean: Spitalul nu înseamnă ziduri, spitalul este o instituție vie

Dr. Gheorghe Borcean, Vicepreședintele Colegiului Medicilor din România, a declarat că „spitalul nu înseamnă zidurile, personalul medical sau pacienții, spitalul este o instituție vie, în care se naște și în care se moare, în care vin oameni în ture, care se încarcă cu energie pozitivă, de la faptele frumoase și rezultatele bune, dar și cu [mai mult]

Dr. Călin Bumbuluț: Peste 80% dintre medicii de familie s-au vaccinat anti-COVID-19

Dr. Călin Bumbuluț, medic de familie, vicepreședinte al Colegiului Medicilor din România, a declarat, luni seară, că, până acum, peste 80% dintre medicii de familie s-au vaccinat împotriva COVID-19. „În continuare cadrele medicale se vaccinează. O parte dintre cei care nu s-au vaccinat sunt cei care, probabil, au trecut deja prin boală, mai recent sau [mai mult]