Israel: A început campania de vaccinare anti-COVID-19 a copiilor cu vârste între 5 și 11 ani

Israelul a lansat, luni, campania de vaccinare anti-COVID-19 a copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani, au declarat organizaţiile de menţinere a sănătăţii (HMO) din Israel, relatează Xinhua. Vaccinurile vor fi administrate la clinicile HMO din Israel, iar a doua doză la copii va fi administrată la trei săptămâni după prima, conform unei [mai mult]

CNCAV: Peste 98.000 de persoane vaccinate împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore, dintre care 23.368 cu prima doză

98.411 de doze de vaccin Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi Johnson&Johnson au fost administrate în ultimele 24 de ore, dintre care 23.368 reprezintă prima doză, 50.576 – doza a doua şi 24.467 – doza a treia, a informat, marţi, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19. Potrivit CNCAV, de la începutul campaniei de [mai mult]

Valeriu Gheorghiţă: Vaccinarea ”la chiuvetă” nu face altceva decât să decredibilizeze România şi corpul medical

Certificatele de imunizare false decredibilizează România şi corpul medical, a declarat, marţi, preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), Valeriu Gheorghiţă, care a subliniat că administrarea serului împotriva infecţiei cu SARS-CoV-2 este o problemă de siguranţă naţională. „Ne îngrijorează foarte mult (vaccinarea „la chiuvetă” – n.r.) şi nu doar că [mai mult]

Gheorghiță: Ne gândim să propunem sistarea vaccinării cu AstraZeneca, începând de anul viitor. Ultimul lot disponibil a expirat

Preşedintele Comitetului naţional privind vaccinarea anti-COVID, Valeriu Gheorghiţă, a declarat marţi că autorităţile vor propune, cel mai probabil, sistarea vaccinării cu serul de la compania AstraZeneca, începând cu anul viitor, având în vedere numărul mic de persoane care s-au imunizat cu acest tip de vaccin, urmând să se administreze în continuare seruri de la Pfizer, [mai mult]

Când va începe vaccinarea copiilor de 5 – 11 ani în România. Valeriu Gheorghiță: Este posibil să fie în cursul lunii decembrie

Președintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), Valeriu Gheorghiță, a precizat, marți, că demararea vaccinării la grupa de vârstă 5-11 ani depinde de momentul livrărilor, care deocamdată nu a fost confirmat pentru nicio țară europeană. „Este posibil să fie într-adevăr în decursul lunii decembrie”, a adăugat președintele CNCAV. „Platforma de [mai mult]

Gheorghiță: Autorizarea vaccinării anti-COVID a copiilor de 5-11 ani, așteptată pe 25 noiembrie din partea EMA

Președintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), Valeriu Gheorghiță, a precizat, marți, că autorizarea vaccinării anti-COVID a copiilor de 5-11 ani este așteptată pe 25 noiembrie din partea Agenției Europene pentru Medicamente (EMA), iar în România au început pregătirile pentru imunizarea copiilor din această categorie de vârstă. Valeriu Gheorghiță a [mai mult]

Certificat COVID la locul de muncă: Testări gratuite pentru angajații de la stat și privat, pentru o perioadă de 30 de zile

Președintele Comisiei de sănătate și familie din Camera Deputaților, Nelu Tătaru, a declarat, marți, că s-a acceptat un termen de 30 zile privind testările gratuite pentru angajații de la stat, dar și de la privat, în ceea ce privește certificatul verde la locul de muncă. Tătaru a precizat că în ședința de marți a comisiei [mai mult]

vaccinare-coronavirus

Coronavirus: Experţii britanici recomandă extinderea dozei de supra-rapel la persoanele de peste 40 de ani

Experţii britanici au recomandat extinderea programului de vaccinare anti-COVID-19 cu doza de supra-rapel (booster) la persoanele de peste 40 de ani (între 40 şi 49 de ani) şi administrarea celei de-a doua doze de Pfizer la grupa de vârstă cuprinsă între 16 şi 17 ani, relatează EFE. Comitetul Comun pentru Vaccinare şi Imunizare (JCVI) a [mai mult]

Valeriu Gheorghiță: COVID-19 are o evoluție imprevizibilă la persoanele cu diabet. Recomandarea de vaccinare este foarte clară

Pacientul cu diabet zaharat este extrem de vulnerabil nu doar pentru infecția cu SARS-CoV-2, ci există o legătură între rezultatul și evoluția nefavorabilă a bolilor infecțioase la pacientul diabetic, a declarat, duminică, Col. șef lucr. dr. Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV). “În România, dintre cele peste [mai mult]

Carantină pentru persoanele nevaccinate anti-COVID-19, de luni, în Austria

Austria plasează în carantină, începând de luni, milioane de persoane care nu s-au vaccinat împotriva coronavirusului, în încercarea de a face faţă creşterii numărului de infecţii la niveluri record, a anunţat cancelarul austriac, Alexander Schallenberg, informează Reuters. „Trebuie să creştem rata vaccinărilor. Este ruşinos de scăzută”, a declarat Schallenberg într-o conferinţă de presă la care [mai mult]

Prof. dr. Florentina Furtunescu: Persoanele cu diabet zaharat sunt mai vulnerabile la forme severe de COVID-19 și la deces

În timpul pandemiei de COVID-19, problemele legate diabet și de îngrijirea persoanelor cu diabet s-au accentuat, a declarat Prof. dr. Florentina Furtunescu, medic sănătate publică și management, Pro-rector Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București. ”În primul rând, persoanele cu diabet zaharat sunt mai vulnerabile la forme severe de boală și mai vulnerabile [mai mult]

Prof. dr. Daniel Coriu: În ultimele luni, pandemia în valul patru a ajuns un dezastru comunitar, un număr enorm de decese evitabile

”În ultimele luni, pandemia în valul patru a ajuns un dezastru comunitar, un număr enorm de mare de decese evitabile, totul a plecat de la neîncredere, lipsa de încredere în mesajul medicilor, în mesajul autorităților.  Astfel s-a distrus starea de siguranță individuală, starea de siguranță colectivă”, a avertizat, duminică, Prof. dr. Daniel Coriu, președintele Colegiului [mai mult]