O singură doză a vaccinului dezvoltat împotriva maladiei COVID-19 de companiile Pfizer şi BioNTech reduce numărul infectărilor asimptomatice şi ar putea să diminueze astfel în mod semnificativ riscul de transmitere a noului coronavirus, potrivit unui studiu realizat în Marea Britanie ale cărui rezultate au fost publicate vineri, informează Reuters. Oamenii de ştiinţă au analizat rezultatele [mai mult]
Etichetă: vaccinare anti-COVID-19
Programările pentru vaccinarea cu serul produs de Pfizer-BioNTech, reluate de sâmbătă
Procedura de programarea pentru vaccinarea cu serul produs de Pfizer-BioNTech se reia sâmbătă, 27 februarie, şi se adresează persoanelor vulnerabile care, potrivit Strategiei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, fac parte din Etapa a II-a, respectiv persoanele cu boli cronice, cu vârste peste 65 de ani şi persoanele cu dizabilităţi. În următoarele 20 de zile se [mai mult]
SUA: O comisie de experţi recomandă autorizarea vaccinului anti-COVID-19 Johnson & Johnson
Un comitet de experţi a recomandat în unanimitate, vineri, autorizarea de urgenţă în Statele Unite a vaccinului cu doză unică al companiei farmaceutice americane Johnson & Johnson împotriva COVID-19 pentru persoanele cu vârsta de cel puţin 18 ani, notează AFP. Avizul acestui comitet, alcătuit în principal din oameni de ştiinţă independenţi, este consultativ, dar vine [mai mult]
Vlad Voiculescu: Paşaportul de vaccinare, o decizie care va fi luată la nivel european
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat, vineri, că decizia privind introducerea unui paşaport de vaccinare va fi luată la nivel european. „Este o decizie care va fi luată la nivel european. Cred că vaccinurile ajută şi cred că acesta este motivul principal pentru care le promovăm. Dacă asta se va concretiza într-un paşaport de vaccinare [mai mult]
Coronavirus: Canada autorizează vaccinul produs de AstraZeneca
Autorităţile sanitare canadiene au anunţat vineri că au autorizat al treilea vaccin împotriva COVID-19, cel al gigantului farmaceutic AstraZeneca, informează AFP. Canada, care a autorizat deja serurile Pfizer/BioNTech şi Moderna, a comandat 20 de milioane de doze din vaccinul produs de AstraZeneca. „O veste excelentă! Autoritatea în domeniul sănătăţii a Canadei a autorizat vaccinul AstraZeneca. [mai mult]
România, pe locul șapte în topul vaccinărilor împotriva COVID-19 cu ambele doze, la nivel global
România se află pe locul șapte în topul vaccinărilor împotriva COVID-19 cu ambele doze, la nivel global, anunţă Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea Împotriva COVID-19 (CNCAV). La nivel european, România ocupă locul șase, privind numărul total de doze anti-COVID-19administrate. De asemenea, țara noastră se află pe locul șase, după numărul dozelor administrate [mai mult]
Preşedintele Consiliului European: Săptămânile următoare vor fi dificile în ceea ce priveşte vaccinarea anti-COVID-19
Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a avertizat, joi, că ”săptămânile următoare” vor fi ”dificile în ceea ce priveşte vaccinarea”, declaraţie făcută la încheierea unui summit cu liderii Celor 27 consacrat pandemiei de coronavirus, relatează AFP. ”Situaţia actuală este dificilă”, a afirmat Charles Michel, într-un moment în care campaniile de vaccinare în UE se confruntă cu [mai mult]
Aproape 5000 de angajaţi din învăţământ s-au vaccinat, joi, cu prima doză de vaccin anti-COVID-19
Un număr de 4.965 de angajaţi din învăţământ şi creşe s-au vaccinat, joi, până la ora 18.30, cu prima doză de vaccin anti-COVID-19, în centrele speciale, a transmis ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. Conform sursei citate, miercuri au fost vaccinaţi 3.800 de angajaţi din învăţământ. „La data de 25 februarie – ora 10,00: 131.682 persoane programate [mai mult]
Coronavirus: AstraZeneca a confirmat 40 de milioane de doze de vaccin pentru UE până în martie
Directorul executiv al companiei farmaceutice AstraZeneca, Pascal Soriot, prezent joi la o audiere în Parlamentul European, s-a declarat ”încrezător” că această companie va reuşi în al doilea trimestru al acestui an să crească numărul dozelor de vaccin anti-COVID-19 livrate Uniunii Europene, după ce în primul trimestru acestea au scăzut la mai puţin de jumătate din [mai mult]
Pfizer studiază administrarea unei a treia doze a vaccinului anti-COVID-19 la persoanele imunizate în urmă cu mai mult de șase luni
Compania farmaceutică Pfizer a anunţat, joi, că studiază efectele unei a treia doze de vaccin anti-COVID-19 la persoanele imunizate în urmă cu mai mult de șase luni, relatează NBC News. Deşi a rezultat că două doze din vaccinul dezvoltat împreună cu BioNTech au o eficacitate de 95%, companiile farmaceutice vor să afle efectele unei a [mai mult]
Coronavirus: Bulgaria nu mai ţine cont de priorităţi la vaccinarea anti-COVID-19
Bulgaria este prima ţară din Uniunea Europeană care nu mai aplică o strategie cu grupe prioritare la vaccinarea împotriva COVID-19, informează, joi, AFP. Guvernul de la Sofia şi-a schimbat abordarea după ce nu a reuşit să convingă suficiente persoane din categoriile cărora li se dădea prioritate: personalul medical, din învăţământ şi din serviciile de asistenţă [mai mult]
Ministerul Sănătății explică de ce apar cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 după vaccinul anti-COVID-19
Ministerul Sănătății precizează că, după vaccinarea împotriva COVID-19, organismul are nevoie de timp pentru a produce un răspuns imun eficient. Această perioadă este cuprinsă între șapte și 14 zile în general, inclusiv pentru vaccinurile anti-COVID 19 aprobate în prezent. Această durată este explicată prin faptul că, pentru a determina un răspuns imun eficient, organismul are [mai mult]












