Prof. dr. Alexandru Rafila a declarat miercuri, după audierea în Parlament pentru funcția de ministru al Sănătății, cu privire la Institutul Cantacuzino că ”se pot găsi soluții ca el să poată să participe și la efortul legat de controlul pandemiei și la o perspectivă legată de asigurarea unei producții de vaccinuri”. ”Este prima dată din [mai mult]
Etichetă: vaccin
Prof. dr. Alexandru Rafila: Prioritatea acestui mandat este controlul pandemiei și dezvoltarea unui sistem de sănătate accesibil populației
”Prioritatea acestui mandat este controlul pandemiei, drumul spre normalitate și dezvoltarea unui sistem de sănătate accesibil populației”, a declarat, miercuri, prof. dr. Alexandru Rafila, ministrul propus al Sănătății, la audierea în Comisiile de specialitate din Parlament. Ministrul propus al Sănătății consideră că centrele de vaccinare împotriva COVID-19 pot funcționa și ca centre de testare. ”Oamenii [mai mult]
Certificatul verde, obligatoriu la locul de muncă și în mijloacele de transport, în Germania, de miercuri
În Germania intră, miercuri, în vigoare măsurile antiepidemice adoptate săptămâna trecută de parlamentul federal (Bundestag) într-o încercare de a frâna înmulţirea necontrolată a cazurilor de COVID-19, astfel că certificatul verde va deveni obligatoriu la locul de muncă şi pentru folosirea mijloacelor de transport, relatează agenţia EFE. Astfel, persoanele nevaccinate şi cele netrecute prin boală trebuie [mai mult]
CNCAV: Peste 66.000 de persoane vaccinate anti-COVID-19 în ultimele 24 de ore, dintre care 17.497 cu prima doză
66.539 doze de vaccin Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi Johnson&Johnson au fost administrate în ultimele 24 de ore, dintre care 17.497 reprezintă prima doză, 24.761 – doza a doua şi 24.281 – doza a treia, a informat, marţi, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV). Potrivit CNCAV, de la începutul campaniei de [mai mult]
Uniunea Europeană deschide dezbaterea despre doza booster şi valabilitatea certificatului verde
Guvernele statelor UE au început, marţi, o dezbatere despre durata eficacităţii vaccinurilor anti-COVID-19 şi despre necesitatea administrării dozelor de vaccin ”boster” ca o posibilă condiţie pentru menţinerea libertăţii de circulaţie în interiorul blocului comunitar pe baza certificatului verde, relatează Reuters şi AFP. Comisia Europeană va prezenta săptămâna aceasta propuneri de coordonare a libertăţii de circulaţie [mai mult]
OMS prognozează 700.000 de decese de COVID-19 în Europa până în martie 2022, dacă se menţine actuala tendinţă de contagiere
Aproape 700.000 de persoane îşi vor pierde viaţa din cauza COVID-19 până în martie anul viitor în Europa dacă se menţine actuala tendinţă de contagiere, a avertizat marţi Biroul regional pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), relatează EFE. Prognozele OMS arată că 25 de ţări din regiunea europeană – care include 53 de [mai mult]
Andrei Baciu (MS): Peste nouă milioane de certificate COVID-19 eliberate până în acest moment
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu, a anunţat, marţi, că au fost eliberate peste nouă milioane de certificate COVID-19. „Până în momentul de faţă au fost eliberate 9.031.038 de certificate. Se păstrează proporţia, mare parte dintre acestea, respectiv 91,8%, sunt certificate COVID-19 care atestă vaccinarea”, a declarat Andrei Baciu într-o conferinţă de presă. [mai mult]
Italia a scurtat la cinci luni intervalul de administrare a dozei de supra-rapel
Autorităţile sanitare din Italia vor putea administra doza de supra-rapel celor care s-au vaccinat anti-COVID-19, după ce au trecut cinci luni de la cea de-a doua doză, a informat ministrul italian al sănătăţii, Roberto Speranza, citat de EFE. „Doza de supra-rapel este crucială pentru a ne proteja pe noi şi pe cei din jurul nostru [mai mult]
CNCAV: 82.151 de persoane, vaccinate anti-COVID în ultimele 24 de ore. Dintre acestea, peste 25.000 s-au imunizat cu prima doză
82.151 de doze de vaccin Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi Johnson&Johnson au fost administrate în ultimele 24 de ore, dintre care 25.289 reprezintă prima doză, 33.612 – doza a doua şi 23.250 – doza a treia, a informat, joi, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19. Potrivit CNCAV, de la începutul campaniei de [mai mult]
Gheorghiță: Suntem ca într-un război, dar avem o armă care se numeşte vaccin
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a afirmat, joi, că România este într-un război împotriva unui inamic care nu se vede cu ochiul liber- virusul – dar care poate face mult rău. “Suntem ca într-un război. Chiar dacă noi nu vedem cu ochiul liber acest inamic, vedem cât de mult rău poate să facă [mai mult]
EMA a adăugat o afecţiune spinală rară pe lista efectelor adverse ale vaccinului anti-COVID Johnson&Johnson
Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a recomandat, joi, adăugarea unei forme rare de inflamaţie spinală, denumită mielită transversă, pe lista efectelor adverse ale vaccinului monodoză dezvoltat împotriva COVID-19 de compania americană Johnson&Johnson, informează Reuters. Rapoarte despre această maladie neurologică gravă s-au aflat şi la baza deciziei de stopare a studiilor clinice în fază incipientă care [mai mult]
Un sondaj arată teama părinților de infertilitate în cazul vaccinării anti-Covid a copiilor
Un procent de 66% dintre părinții copiilor cu vârste între 5 și 11 ani se arată îngrijorați că vaccinurile ar putea avea un impact negativ asupra fertilității copiilor mai târziu, arată un sondaj publicat de Kaiser Family Foundation (KFF) săptămâna trecută. Medici și oficiali în sănătate publică au un mesaj comun unitar și asigură părinții [mai mult]













