La Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) „Mavromati” din Botoşani, doi pacienţi diagnosticaţi cu o formă severă a COVID-19 sunt internaţi pe Secţia de anestezie şi terapie intensivă. Potrivit reprezentanților instituției, alţi opt pacienţi, care au forme mai uşoare ale bolii, sunt internaţi la Secţia de boli infecţioase. Conform managerului interimar al unităţii medicale, medicul Monica [mai mult]
Etichetă: SJU
Întrebări frecvente despre testul Babeș-Papanicolau
Cum te pregătești pentru testul Babeș-Papanicolau? – Sensibilitatea testului înseamnă că, pe cât de eficient este, pe atât de mult îi poate afecta acuratețea rezultatelor comportamentul individual înainte de efectuarea acestuia – menționează, într-un material informativ postat pe pagina de socializare a a Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, dr. Dana Popescu, medic primar, cu competențe [mai mult]
SJU Ilfov: Prim pas spre realizarea unui ambulatoriu la Popești-Leordeni
Consiliul Judetean Ilfov a aprobat acordul de parteneriat cu primăria și cu Spitalul Județean Ilfov, de care va aparține unitatea medicală: în toamnă va fi depusă și cererea de finanțare, prin Programul Sănătate derulat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Centrul medical va avea 16 cabinete de consultații printre care pediatrie, cardiologie sau dermatologie, laborator [mai mult]
(UPDATE) SJU Botoșani: Proteste și anchete împotriva unor cadre medicale/ lacrimi și flori pentru o pacientă abandonată pe un pat de spital, în chinuri cumplite, până a murit. Conducerea SJU și Poliția au demarat anchete
Update(07.12.2023): Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani a dispus desfacerea contractului de muncă în cazul angajatei Pitrop Mariana, medic al Secţiei de Obstretică şi Ginecologie. Decizia a fost luată în baza unei propuneri venite din partea Comisiei de Disciplină a instituției, pe motiv că salariata nu şi-ar îndeplinit atribuţiile de serviciu când tânăra Alexandra [mai mult]
SJU Focșani va fi dotat cu panouri fotovoltaice în valoare de 1.500.000 lei
Consiliul Județean Vrancea a alocat suma de 1.500.000 lei pentru dotarea cu panouri fotovoltaice a Spitalului Județean de Urgență ”Sfântul Pantelimon” din Focșani și 30.000 lei pentru extinderea rețelei electrice a spitalului, respectiv a secției de Psihiatrie. Aceste alocări financiare au fost adoptate în plenul Consiliului Județean în cadrul rectificării bugetare care a fost votată [mai mult]
SJU Deva: Echipamente moderne în valoare de 288.000 lei, în dotarea ATI nou-născuți
Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara anunță câştigarea finanţării în valoare de aproape 288.000 lei prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru dotarea cu echipamente a secţiei de terapie intensivă pentru nou-născuţi de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva: „Având în vedere că maternitatea SJU Deva este singura unitate din judeţ cu terapie intensivă [mai mult]
SJU Botoșani: Încep lucrările la un modern laborator de microbiologie
Autoritățile locale anunță startul la lucrările de construire a laboratorului de microbiologie a Spitalulului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani. Firma botoșăneană Simion Tehnoconstruct este cea care a câștigat licitația organizată de Compania Națională de Investiții pentru realizarea proiectului Consiliului Județean în valoare de 3,77 milioane lei, din care contribuția locală este de 345 mii lei, adică [mai mult]
Pacienții erau nevoiți să aștepte cu orele în triajul SJU Pitești. Amendă de 3000 lei în urma controalelor anunțate ieri
Au fost constatate „deficienţe pe mai multe paliere” la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Piteşti, în urma controlului dispus de autoritățile locale; pentru că nu este respectat timpul maxim de așteptare a pacienților, inspectorii DSP au aplicat o amendă de 3.000 lei şi au cerut să se remedieze această situaţie: „Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Argeş au [mai mult]
Criză de specialiști: SJU Botoșani a rămas (și) fără medici radiologi
Criză de medici la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” din Botoșani unde Unitatea de Primiri Urgenţe de unde au plecat și ultimii radiologi. Cei doi specialiști care lucrau aici au plecat – unul din cauza navetei iar celălalt din cauza volumului mare de muncă, potrivit reprezentanților instituției – iar situaţia este gravă în contextul în [mai mult]
SJU Miercurea-Ciuc: Familia unui tânăr a permis o multiplă prelevare de organe pentru salvarea altor pacienți
Specialiștii Spitalului Judeţean de Urgenţă Miercurea-Ciuc au realizat, duminică dimineaţă, o multiplă prelevare de organe de la un tânăr în vârstă de 26 de ani, născut cu o boală congenitală cerebrală, fără şansă de vindecare; decizia impresionantă a familiei sale a oferit speranţă la viață mai multor pacienți – menționează instituția harghiteană. „În noaptea spre [mai mult]
SJU Buzău: Transplant reușit de o echipă mixtă româno-bulgară
La Spitalul Județean de Urgență Buzău s-a realizat astăzi, vineri, o prelevare de organe şi ţesuturi de la un pacient aflat în moarte cerebrală a cărui familie a decis să ofere o șansă la viață unor semeni necunoscuţi, printr-un acord de donarea a organelor. Astfel, pacientul s-a prezentat la U.P.U-SMURD în stare gravă, suferind de [mai mult]
Dr. Lidia Șiuinea (SJU Târgu-Jiu): Factorii de risc implicați în dezvoltarea tulburărilor deteriorativ-demențiale
Demențele reprezintă un grup de afecțiuni psihice în etiopatogenia cărora predomină elemente de tip neurodegenerativ asociate cu pierderea suportului metabolic, vascular și energetic. Funcțiile cognitive afectate de regulă în demențe sunt: memoria, atenția, capacitatea de învățare, orientarea, limbajul, calculul, gândirea și judecata – atenționează, într-un material informativ referitor la tulburările deteriorativ-demențiale, dr. Lidia Șiuinea, medic primar [mai mult]













