Cum pot fi recunoscute semnele cancerului la sânge

Sângele reprezintă cel puțin 8% din masa corporală totală, jucând un rol esențial în funcționarea unei persoane; cele mai importante funcții în organism includ transportul oxigenului, îndepărtarea deșeurilor din celule și reglarea temperaturii. Cancerul de sânge apare atunci când există o reproducere anormală și excesivă a globulelor albe, cunoscute și sub numele de leucocite, iar [mai mult]

Sute de litri de sânge donați de militari și credincioși (VIDEO)

Conform datelor Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” din Bucureşti, peste 1700 de pacienți sunt transfuzați anual, numărul componentelor sanguine administrate fiind de aproape 9000, iar trendul este continuu crescător de la an la an. Din cauza crizei de sânge din spitale, prea puţini pacienți primesc sângele de care au nevoie, 1 [mai mult]

Un studiu de amploare respinge temerile că vaccinurile anti-Covid ar prezenta un risc ridicat de cheaguri de sânge

Conform estimărilor Organizației Mondiale a Sănătății(OMS) , Covid-19 a secerat viețile a 6.908.554 de oameni din întreaga lume iar, până acum, au fost administrate un total de 13,3 miliarde de doze vaccin. Una dintre cele mai frecvente temeri în jurul vaccinului Covid-19 a fost trombocitopenia trombotică, o tulburare rară care provoacă formarea cheagurilor de sânge [mai mult]

coronavirus

Reglementarea fierului oferă o speranță de tratament pentru cancerul de sânge

Au fost demarate studii clinice pentru un potențial nou tratament necesar pacienților care suferă de cancerul la sânge după o descoperire importantă care leagă reglarea fierului de această boală incurabilă. Studiul s-a concentrat pe policitemia vera (PV), o afecțiune a sângelui ce provoacă un exces de globule roșii și a constatat că restricționarea accesului fierului la măduva osoasă ar [mai mult]

Caz mai puțin obișnuit pe masa de operație: Cum au reușit echipele medicale ale SCJU Cluj să salveze un pacient în stare gravă

Un pacient în vârstă de 37 de ani din Oradea a fost la un pas de tragedie: s-a prezentat inițial la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, unde reclama că suferea de amigdalită însă inflamația s-ar fi extins și a cauzat mai apoi o infecție gravă, care a cuprins întreg organismul. Din fericire, medicii au [mai mult]

Biomarkerii de sânge ar putea fi utilizați pentru a prezice probabilitatea unei persoane de a dezvolta PTSD

Conform unui studiu recent, persoanele care suferă în prezent sau se confruntă cu un risc ridicat de tulburare de stres post-traumatic prezintă modele particulare în patru biomarkeri măsurabili cu un simplu test de sânge; aceștia ar putea fi utilizați pentru a prezice probabilitatea unei persoane de a dezvolta PTSD, pentru a diagnostica tulburarea sau pentru a [mai mult]

VIDEO UMF „Carol Davila” se implică în campania de donare de sânge. Prof. univ. dr. Viorel Jinga: Donarea de sânge înseamnă viață

VIDEO Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București susține și se implică într-o campanie de donare de sânge, desfășurată la nivel național. „Donarea de sânge înseamnă viață”, a subliniat prof. univ. dr. Viorel Jinga, rectorul UMF „Carol Davila”. „Studenți și reprezentanți ai Universității noastre au fost prezenți în centrele mobile de donare de sânge [mai mult]

Prof. univ. dr. Daniel Coriu: Propunem reînfiinţarea specialităţii de transfuziologie şi terapie celulară

Preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), prof. univ. dr. Daniel Coriu, a propus, miercuri, reînfiinţarea specialităţii de transfuziologie şi terapie celulară. De asemenea, președintele CMR a subliniat necesitatea reorganizării reţelei naţionale de transfuzii. „Proiectul „Unitatea de sânge” a plecat de la criza permanentă de sânge şi produse de sânge în care ne aflăm de foarte [mai mult]

Studiu: Microparticule de plastic, descoperite pentru prima dată în sângele uman

Poluarea cu microparticule de plastic a fost detectată pentru prima dată în sângele uman, oamenii de ştiinţă identificând asemenea particule minuscule la aproape 80% dintre persoanele testate. Descoperirea demonstrează că particulele pot călători în corp şi se pot depozita în organe. Impactul asupra sănătăţii este încă necunoscut. Însă, cercetătorii sunt îngrijoraţi deoarece microparticulele de plastic [mai mult]

Ministrul Sănătății, de Ziua Mondială a Donatorului de Sânge: Cu o oră din timpul vostru și o singură donare de sânge puteți salva două vieți

„Cu o oră din timpul vostru și o singură donare de sânge puteți salva două vieți”, a transmis ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge. „Astăzi este Ziua mondială a donatorului de sânge, un bun prilej să mulțumesc tuturor celor care donează sânge în mod regulat, dar și ocazional, precum [mai mult]

Un test de sânge ar identifica reacţia imunitară a organismului la anumite substanţe produse de celulele tumorale

Un test sangvin ar identifica reacţia imunitară a organismului la anumite substanţe produse de celulele tumorale. Astfel, acesta ar detecta cancerul mamar cu cinci ani înainte de apariţia primelor semne clinice ale acestei boli.Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Nottingham, care au creat noul test spun că acesta identifică reacţia imunitară a organismului la anumite [mai mult]

Campanie fără precedent: angajații Institutului Clinic Fundeni vor dona sânge pentru pacienții internați în unitatea medicală

  Campanie fără precedent la Institutului Clinic Fundeni! Angajații vor dona sânge pentru pacienți, iar bonurile valorice se vor transforma în daruri care vor fi oferite în perioada sărbătorilor de iarnă copiilor bolnavi internați pe secțiile unității sanitare. Campania de donare de sânge se numește Iubește Viața! Salvează vieți! și se va desfășura în cadrul [mai mult]