Federația „Solidaritatea Sanitară” continuă acțiunile de protest așa cum au fost anunțate în prealabil și, „pentru a corecta eroarea de comunicare făcută de mass-media în această perioadă”, transmite următoarele: „– Președintele Camerei Deputaților (și – probabil – viitorul prim-ministru) nu negociază cu sindicatele din sănătate. – Discuțiile se poartă doar cu una dintre cele două [mai mult]
Etichetă: România
Discuţii avansate pentru înfiinţarea unui centru de excelenţă FIFA în România
Organizatorul Cursului Internaţional de Ortopedie arthroms.ro de la Târgu Mureş, prof. univ. dr. Tiberiu Băţagă, şeful Clinicii de Ortopedie-Traumatologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş, transmite că – date fiind recunoaşterile internaţionale ale centrului medical mureşean – există discuţii avansate pentru înfiinţarea unui centru de excelenţă FIFA, primul din această parte [mai mult]
Românii și bulgarii, printre cei mai devotați angajați: Ultimii din UE într-o statistică a concediilor medicale
Spre deosebire de alte țări, medicii germani au putut acorda pacienților concedii medicale prin telefon în pandemie, măsură specială de evitare a contactului inutil cu pacienții cu COVID-19, care a fost în vigoare timp de trei ani, până la sfârșitul lunii martie. În Uniunea Europeană, Germania se află pe primul loc în ceea ce privește [mai mult]
Cât de mulțumiți sunt românii de serviciile medicale din spitale
Spitalele din România se bucură de mai multă încredere astăzi decât în 2016: platforma graphs.ro a analizat răspunsurile oferite de pacienții care au trecut prin saloanele unităților medicale în acest interval și care au fost întrebați ulterior cu privire la experiența lor prin chestionarul automat, implementat de statul român din 2016. Datele oferite de graphs.ro [mai mult]
Cel mai important producător român de medicamente generice, venituri de 100 milioane euro în 2022
Conform raportului referitor la rezultatele economico-financiare aferente anului 2022, transmis Bursei de Valori Bucureşti, joi, 27 aprilie, Antibiotice SA (ATB), producătorul român de medicamente se bucură de creșteri sustenabile ale afacerilor, care îi consolidează statutul de cel mai important lider în domeniu. Progresul vine în contextul în care, anul trecut, creșterea fără precedent a tarifelor [mai mult]
Memorandum aprobat de Guvern pentru internarea şi tratarea românilor cu arsuri grave la Bruxelles
Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, un memorandum de parteneriat între Ministerul Sănătăţii, MAI, MAE şi MApN şi Ministerul Apărării din Belgia, referitor la internarea şi tratarea pacienţilor români cu arsuri grave în Spitalul Militar ”Regina Astrid” din Bruxelles. Conform purtătorului de cuvânt al guvernului, Dan Cărbunaru, prin acest act normativ se creează un [mai mult]
Rămânem în topul țărilor europene la numărul de decese din cauze evitabile prin prevenție
Rata mortalității evitabile prin prevenție menține România în rândul primelor trei state din cadrul statelor UE: potrivit datelor unui studiu la nivel european, cheltuielile pentru sănătate în România au crescut în ultimul deceniu, dar rămân la al doilea cel mai scăzut nivel din UE în ansamblu – atât ca procent din PIB, cât și ca pondere [mai mult]
Sute de micuți ucraineni refugiați din zonele bombardate, tratați de cadrele medicale de la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iași
Intrarea trupelor rusești în Ucraina, în urmă cu 400 zile, a provocat un val de refugiați care au trecut în România fie în tranzit, fie pentru a aștepta sfârșitul războiului mai aproape de țara lor, în regiunea Iașului. Această situație a însemnat însă și o provocare pentru cadrele medicale din Iași care au trebuit să [mai mult]
Zeci de paramedici ucraineni urmează cursuri de medicină tactică în România, în cadrul unui acord NATO
România instruiește, în această perioadă, zeci de paramedici din Ucraina în cadrul centrelor ISU de la Târgu Mureş şi Oradea, Valoarea estimată a proiectului este de 450.000 euro, asigurați prin fondul fiduciar NATO iar România va asigura, cu titlu gratuit, pregătirea în cadrul Centrelor SMURD din orașele amintite. Aceștia urmează cursuri de medicină în cadrul [mai mult]
Evoluţia COVID-19 în România şi în lume până la 19 iulie 2021
În intervalul 12-19 iulie 2021, în România s-au înregistrat 403 cazuri noi de infecţie cu SARS-CoV-2, în creştere faţă de săptămâna anterioară (296). Cele mai multe cazuri în 24 de ore de la debutul pandemiei în România s-au înregistrat la 18 noiembrie 2020, respectiv 10.269. Recordul negativ de decese în 24 de ore a fost [mai mult]
Danemarca anunţă cumpărarea a 1,1 milioane doze de vaccin anti-COVID-19 de la România
Danemarca și România au ajuns la un acord pentru a cumpăra peste 1,1 milioane de doze de vaccin anti-COVID-19 produs de BioNTech/Pfizer, a anunţat marţi seară Ministerul Sănătăţii de la Copenhaga, potrivit DPA. Conform unui comunicat, România a vrut să vândă surplusul de doze și asta pentru că cererea de vaccinuri în rândul populaţiei sale [mai mult]
GCS: Cele mai multe cazuri de infectare cu coronavirus în Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Prahova
Cele mai multe cazuri de coronavirus, confirmate vineri, faţă de ultima raportare au fost înregistrate în Bucureşti – 11, în județul Ilfov – 6 şi Prahova – 5, informează Grupul de Comunicare Strategică (GCS). În 9 judeţe ale țării nu a fost înregistrat niciun caz. Toate judeţele şi municipiul Bucureşti rămân în scenariul verde din [mai mult]













