Ministrul Sănătății: Varianta Omicron circulă deja de ceva timp și în România

Ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila, a declarat că varianta Omicron a noului coronavirus circulă deja de ceva timp și în România, precum și în alte țări din Uniunea Europeană, pentru că până la data de 24 noiembrie nu au existat avut informații, tulpina nefiind clasificată, existând circulație din sudul Africii către Europa și în [mai mult]

Ministrul Sănătăţii: Prioritatea cea mai importantă este schimbarea mentalităţii cu privire la finanţarea sistemului sanitar

Prof. dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, a declarat că în România cea mai importantă prioritate este schimbarea mentalităţii cu privire la finanţarea sistemului de sănătate. „Pentru a avea o rezilienţă reuşită trebuie să stabilim priorităţi, să găsim resurse, resurse umane şi să facem un plan pentru implementare. (…) Am fost nominalizat ministru al Sănătăţii în [mai mult]

Ministrul Sănătăţii: Se lucrează ca pacienții COVID să poată fi tratați și monitorizaţi în regim ambulatoriu

Ministrul Sănătăţii, prof. dr. Alexandru Rafila, a declarat că se lucrează pentru ca pacienţii COVID-19 să poată fi diagnosticaţi, evaluaţi, trataţi şi monitorizaţi în regim ambulatoriu, astfel încât să scadă puţin presiunea pe spitale şi cei cu alte patologii să aibă acces la unităţile medicale. „Trebuie să ne asigurăm, în primul rând, de funcţionalitatea serviciilor [mai mult]

Ministrul Sănătății: Există preocupări legate de accesul la servicii medicale în spitale pentru pacienții cu alte patologii decât COVID

Ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila, a declarat că în această perioadă, la minister, există preocupări legate de accesul la servicii medicale pentru pacienții cu alte patologii, pe măsură ce gradul de ocupare a spitalelor de către pacienții COVID-19 a scăzut. „Evaluăm la Ministerul Sănătății, în momentul de față, capacitatea de răspuns la nivelul spitalelor, [mai mult]

EPSCO: Prof. dr. Alexandru Rafila, la Reuniunea miniștrilor Sănătății din UE. Subiecte principale – varianta Omicron și achiziționarea terapiilor COVID-19

Prof. dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, va participa, marți, la Reuniunea miniștrilor Sănătății din Uniunea Europeană – EPSCO (Ocuparea forței de muncă, Politică socială, Sănătate și Consumatori), care se va desfășura la Bruxelles. Pe agenda miniștrilor Sănătății din spațiul european se află subiecte de interes pentru contextul epidemiologic actual, precum coordonarea măsurilor ce trebuie luate [mai mult]

Prof. dr. Alexandru Rafila: Trebuie să luăm măsuri care poate vor fi temporare, până ne lămurim ce este cu tulpina Omicron

Ministrul Sănătăţii, prof. dr. Alexandru Rafila, a declarat, duminică, în contextul confirmării primelor două cazuri cu varianta Omicron a SARS-CoV-2 în România, că ar putea fi necesară adoptarea unor măsuri temporare, pentru a limita răspândirea virusului. „Vom face o analiză rapidă a situaţiei şi a eventualelor măsuri care pot fi luate, încât să limităm – [mai mult]

Ministrul Sănătății, despre cei doi români infectați cu varianta Omicron a SARS-CoV-2: Simptomele sunt minore, nu sunt probleme deosbite

Ministrul Sănătății afirmă că starea celor doi români infectați cu varianta Omicron a SARS-CoV-2 este bună, „simptomele sunt minore, nu sunt probleme deosbite”. „Putem spune că în cazul celor două persoane depistate cu Omicron simptomele sunt minore, nu sunt probleme deosbite, cei doi fiind vaccinați. Deci, vaccinul oferă protecție chiar și în fața acestei variante. [mai mult]

Prof. dr. Alexandru Rafila: Corpul medical ar putea să constituie elementul de recâștigare a încrederii populației în autorități

„Corpul medical ar putea să constituie elementul de recâștigare a încrederii populației în autorități”, a declarat, miercuri, ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila, într-un mesaj de Ziua Națională a României pentru corpul medical românesc. Ministrul Sănătății a subliniat că „multe dintre lucrurile mai puțin plăcute care s-au întâmplat în această pandemie se datorează acestei lipse [mai mult]

Ministrul Sănătății: Vaccinarea trebuie să fie un act voluntar. Trebuie să vedem, în contextul noii tulpini, care este eficacitatea vaccinării

Ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila a precizat, miercuri, că „vaccinarea trebuie să fie un act voluntar”, în contextul declarației președintei Comisiei Europene privind posibilitatea introducerii obligativității vaccinării anti-COVID-19 în UE. „Sunt tot felul de discuții. Eu aș fi puțin mai reținut. Vaccinarea trebuie să fie un act voluntar. Și mai este un lucru, trebuie [mai mult]

Prof. dr. Alexandru Rafila: Carantină pentru românii care vin din sudul Africii

Ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila, a declarat că românii care vin din țările africane unde a apărut noua variantă de coronavirus,  intră în carantină. Prof. dr. Alexandru Rafila a spus că OMS și Centrul European de Control al Bolilor Transmisibile au lansat o alertă în sudul Africii în șapte țări, după ce au fost [mai mult]

Ministrul Sănătății: Tulpina sud-africană, de patru ori mai transmisibilă decât tulpina Delta

Prof. dr. Alexandru Rafila, noul ministru al Sănătății, a declarat că datele existente arată că tulpina sud-africană ar fi de patru ori mai transmisibilă decât tulpina Delta, deci de 12 ori mai transmisibilă decât tulpina inițială a coronavirusului. „Sunt informații că ar fi de patru ori mai transmisibilă decât tulpina Delta, care și ea e [mai mult]

Prof. dr. Alexandru Rafila, despre producția de vaccinuri la Institutul Cantacuzino

Prof. dr. Alexandru Rafila a declarat miercuri, după audierea în Parlament pentru funcția de ministru al Sănătății, cu privire la Institutul Cantacuzino că ”se pot găsi soluții ca el să poată să participe și la efortul legat de controlul pandemiei și la o perspectivă legată de asigurarea unei producții de vaccinuri”. ”Este prima dată din [mai mult]