Sibiu: De la începutul pandemiei se fumează mai mult

Medicii de la Spitalul de Pneumoftiziologie din Sibiu au consultat mai mulţi pacienţi cu afecţiuni cronice respiratorii de la începutul pandemiei şi până în prezent, care au recunoscut că au fumat mai mult din cauza izolării şi stresului provocat de riscul infecţiei cu virusului SARS-CoV-2, potrivit unui comunicat de presă. „Având în vedere că majoritatea [mai mult]

Crucea Roşie, apel la încetarea atacurilor informatice asupra facilităţilor medicale şi de cercetare medicală, în timpul pandemiei

Crucea Roşie a făcut apel la încetarea atacurilor informatice asupra facilităţilor medicale şi de cercetare medicală în timpul pandemiei de COVID-19, într-o scrisoare publicată marţi şi semnată de reprezentanţi ai lumii politice şi de afaceri, informează Reuters, potrivit Agerpres. Astfel de atacuri pun în pericol vieţile oamenilor şi guvernele trebuie să ia „măsuri imediate şi [mai mult]

Statele membre OMS cer o evaluare independentă a răspunsului organizației la pandemie

Cele 194 de ţări membre ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), între care Statele Unite şi China, au adoptat marţi o rezoluţie care prevede o ”evaluare independentă” a răspunsului agenţiei ONU la pandemia de coronavirus, relatează AFP. Textul rezoluţiei, aprobat prin consens, prevede să se lanseze ”cât mai curând posibil (…) un proces de evaluare [mai mult]

China: Este prematură deschiderea unei investigaţii privind originea şi propagarea SARS-CoV-2

Ministerul de Externe al Chinei a declarat luni că este prematură deschiderea imediată a unei investigaţii cu privire la originea şi propagarea noului coronavirus SARS-CoV-2, care a dus la decesul a peste 300.000 de oameni la nivel global, transmite Reuters. În cursul briefingului de presă zilnic de la Ministerul de Externe, purtătorul de cuvânt Zhao [mai mult]

Arafat: Va trebui să ajungem la conviețuire cu acest virus. O pandemie poate veni în valuri

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a declarat că va trebui să ajungem la conviețuire cu noul coronavirus, pentru că nu va dispărea, iar o pandemie poate veni în valuri, nu o singură data. „Dacă vezi că într-o țară care a relaxat măsurile, numărul cazurilor începe să crească poate fi un avertisment [mai mult]

Ministrul Sănătății despre pandemia de coronavirus: Mai avem vreo trei săptămâni de urcat

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, luni, la Galaţi, că în continuare trebuie păstrate precauţiile şi distanţarea socială, pentru că „mai avem vreo trei săptămâni de urcat” în statisticile privind pandemia de coronavirus. Întrebat care a fost logica închiderii cimitirelor, demnitarul a spus că măsura respectivă răspunde necesităţii distanţării sociale, aşa cum s-a decis şi [mai mult]

OMS trage un semnal de alarmă privind tinerii în contextul pandemiei de COVID-19

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) trage un nou semnal de alarmă privind tinerii în contextul pandemiei de COVID-19. „Ideea conform căreia ‘COVID-19 afectează doar persone vârstnice’ este factual eronată”, a subliniat directorul Biroului regional al OMS pentru Europa, Hans Kluge. „Vârsta nu este singurul factor de risc pentru a suferi o formă gravă a bolii”, [mai mult]

Președintele Societății Române de Endocrinologie: Siguranța și protecția tuturor cadrelor medicale în această perioadă sunt vitale

”Endocrinologii, la fel ca toți profesioniștii din domeniul sănătății, se află în primele linii ale luptei împotriva noului coronavirus. Siguranța și protecția tuturor cadrelor medicale în această perioadă sunt vitale. Numai astfel sistemul de sănătate nu va colapsa sub povara pandemiei actuale. În aceste condiții lansez un apel către voi, toți colegii endocrinologi, dar și [mai mult]

Analiză Imperial College London: Pandemia ar fi putut provoca 40 de milioane de decese dacă nu ar fi fost controlată

Pandemia de COVID-19 ar fi cauzat cel mai probabil aproximativ 40 de milioane de decese în acest an în absenţa oricăror măsuri preventive, potrivit unui articol publicat pe site-ul Imperial College London. Aceasta este una dintre concluziile expuse într-o analiză a cercetătorilor de la Imperial College London, care au estimat scala potenţială a pandemiei de [mai mult]

Federația „Solidaritatea Sanitară”: Spitalele publice luptă împotriva pandemiei cu un deficit de 40.000 de salariați

Federația „Solidaritatea Sanitară” atrage atenția asupra deficitului de personal din spitalele publice. “Deficitul de personal la nivel național este de 17,46%; spitalele publice au intrat în lupta împotriva pandemiei COVID 19 cu cca. 40.000 de salariați mai puțini decât cel prevăzut de normative. Cele mai afectate zone sunt exact cele în care ponderea remigrării românilor [mai mult]

Pandemia de coronavirus are origini naturale – studiu

Noul coronavirus SARS-CoV-2, detectat în orașul Wuhan, din China, anul trecut și prezent acum pe toată planeta, este produsul evoluției naturale, potrivit unui studiu publicat astăzi în Nature Medicine și citat de Medical Xpress. Studiul a fost realizat de cercetători de la Scripps Research, Universitatea Tulane, Universitatea Sydney, Universitatea Edinburgh și Universitatea Columbia. Analiza datelor [mai mult]