Modificarea regulamentului de efectuare a pregătirii prin rezidențiat în specialitățile prevăzute de Nomenclator, publicată în MO

Ordinul nr. 833/4446/2020 pentru modificarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătății publice și al ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 1.141/1.386/2007 privind modul de efectuare a pregătirii prin rezidențiat în specialitățile prevăzute de Nomenclatorul specialităților medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 696 din [mai mult]

Monitorul Oficial a publicat modificările OUG privind concediile și indemnizațiile pentru persoanele carantinate şi izolate

Monitorul Oficial a publicat modificările aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate și instituirea unor măsuri privind indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate. Modificările fac referire la acordarea certificatelor de concediu medical persoanelor asigurate pentru care se instituie măsura carantinei sau izolării. Astfel, persoanele asigurate [mai mult]

Ordinul privind organizarea și funcționarea structurii de management al calității serviciilor de sănătate, publicat în Monitorul Oficial

Pe 3 august a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 692, Ordinul comun al ministrului Sănătății și al președintelui Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate (ANMCS) nr. 1312/250/2020 privind organizarea și funcționarea structurii de management al calității serviciilor de sănătate în cadrul unităților sanitare cu paturi și serviciilor de ambulanță, în procesul de implementare a sistemului [mai mult]

Statutul Colegiului Dieteticienilor din România a fost publicat în Monitorul Oficial

Ordinul nr. 1268/2020 pentru aprobarea Statutului Colegiului Dieteticienilor din România a fost publicat în Monitorul Oficial Partea I nr. 670 din 29 iulie 2020. Potrivit actului normativ, „văzând Referatul de aprobare nr. NT 5.069/2020 al Direcției generale resurse umane, structuri și politici salariale din cadrul Ministerului Sănătății, având în vedere prevederile art. 12 alin. (4) din Legea nr. [mai mult]

Anexa la Ordinul de Ministru pentru aprobarea prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman a fost modificată

Ordinul nr. 1331/2020 privind modificarea și completarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătății nr. 1.165/2020 pentru aprobarea prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deținătorii de autorizație de punere pe piață a medicamentelor sau reprezentanții acestora, distribuitorii angro și furnizorii de servicii medicale și medicamente [mai mult]

Modificarea listei spitalelor COVID de fază I și II și a spitalelor suport a fost publicată în Monitorul Oficial

Ordinul nr. 1322/2020 pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului sănătății nr. 555/2020 privind aprobarea Planului de măsuri pentru pregătirea spitalelor în contextul epidemiei de coronavirus COVID-19, a Listei spitalelor care asigură asistența medicală pacienților testați pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 în faza I și în faza a II-a și a Listei cu spitalele de suport pentru [mai mult]

Monitorul Oficial

Cum se face externarea pacienților COVID-19. Ordinul MS, publicat în Monitorul Oficial

Ministerul Sănătăţii a stabilit, printr-un ordin publicat joi în Monitorul Oficial, criteriile de identificare a pacienţilor COVID-19, dar şi cele de externare a lor. Iată ce prevede ordinul Ministerului Sănătății referitor la criteriile de externare pentru pacienţii cu COVID-19: Pacienţii asimptomatici fără modificări biologice, hematologice, radiologice şi fără factori de risc se vor transfera şi [mai mult]

Legea carantinării și izolării a fost publicată în Monitorul Oficial

Legea privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic a fost publicată sâmbătă în Monitorul Oficial după ce președintele României a semnat sâmbătă decretul privind promulgarea actului normativ. Proiectul de lege a trecut joi seară de Senat, camera decizională, după aproape o săptămână de dezbateri în Comisia Juridică. [mai mult]

Normele tehnice de realizare a programelor naționale de sănătate publică pentru anii 2017 și 2018 au fost modificate

Ordinul nr. 1272/2020 privind modificarea și completarea Normelor tehnice de realizare a programelor naționale de sănătate publică pentru anii 2017 și 2018, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății nr. 377/2017 a fost publicat miercuri în Monitorul Oficial. Potrivit actului normativ, Art. I., ”Normele tehnice de realizare a programelor naționale de sănătate publică pentru anii 2017 și 2018, [mai mult]

Modificarea anexei la Planul de măsuri pentru pregătirea spitalelor în contextul epidemiei de COVID-19

Ordinul de ministru nr. 1239/2020 pentru modificarea anexei nr. 3 la Ordinul ministrului sănătății nr. 555/2020 privind aprobarea Planului de măsuri pentru pregătirea spitalelor în contextul epidemiei de COVID-19, a Listei spitalelor care asigură asistența medicală pacienților testați pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 în faza I și în faza a II-a și a Listei cu spitalele [mai mult]

A fost modificat Ordinul pentru stabilirea atribuțiilor în activitatea de testare în vederea depistării infecției cu virusul SARS-CoV-2 la nivelul unor unități aflate în subordinea Ministerului Sănătății

În Monitorul Oficial nr. 587/03.07.2020 a fost publicat Ordinul nr. 1226/2020 privind modificarea Ordinului ministrului sănătății nr. 807/2020 pentru stabilirea atribuțiilor în activitatea de testare în vederea depistării infecției cu virusul SARS-CoV-2 la nivelul unor unități aflate în subordinea Ministerului Sănătății. Potrivit actului normativ citat, Art. 2 din Ordinul ministrului sănătății nr.807/2020 se modifică astfel: „Art. [mai mult]

Procedura de stabilire a categoriilor de personal și mărimii concrete a sporului pentru condiții de pericol deosebit

A fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul ministrului sănătății, ministrului afacerilor interne și al ministrului finanțelor publice privind stabilirea categoriilor de personal și mărimea concretă a sporului pentru condiții de pericol deosebit acordat în baza prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 56/2020 pentru recunoașterea meritelor personalului medical participant la acțiuni medicale împotriva COVID-19. [mai mult]