Un tânăr urolog, noul director medical intermar al Spitalului Orășenesc Mioveni

Începând de marți, 9 ianuarie, medicul urolog Gabriel Florian Burtea a fost numit director medical intermar al Spitalului Orășenesc Mioveni. A absolvit Facultatea de Medicină Generală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” București, specialitatea urologie, iar rezidențiatul l-a făcut în cadrul Spitalului ”Prof. Dr. Theodor Burghele”, din București. De-asemenea, a absolvit mai [mai mult]

Dr. Marina Adina Constantin: Chiar și persoanele sănătoase trebuie să țină cont de anumiți factori, cum ar fi cel genetic în prevenirea diabetului

„Potrivit statisticilor, aproximativ 80% dintre pacienții cu diabet zaharat sunt supraponderali sau obezi, deci asta ne demonstrează că nutriția și activitatea fizică au un rol central în diabetul zaharat” – subliniază dr. Marina Adina Constantin, medic specialist în Diabet Zaharat, Nutriție și Boli Metabolice pe pagina de socializare a Spitalului Orășenesc Mioveni. Diabetul poate fi [mai mult]

Spitalul Orășenesc Mioveni și-a anunțat echipa de noi medici care i s-au alăturat colectivului medical

Conducerea Spitalului Orășenesc Mioveni a prezentat recent, în cadrul unei conferințe de presă, echipa de medici noi care au venit să lucreze în unitatea medicală. Potrivit managerului Mircea Stoian, spitalul are în prezent 5 secții și 11 compartimente, un ambulatoriu cu 24 de cabinete, un laborator de analize și unul de imagistică medicală și serviciul [mai mult]