Potrivit unui proiect de OUG care completează Legea 95/2005 privind reforma în domeniul Sănătăţii, aflat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii, asistenţa medicală operaţională se asigură de formaţiunile medicale de tratament şi de evacuare medicală specifice, înfiinţate şi organizate în acest scop de către Ministerul Apărării Naţionale; astfel, unităţile sanitare cu paturi din subordinea [mai mult]
Etichetă: militar
Institutul Medico-Militar: 45 locuri la UMFST Târgu Mureș pentru anul universitar 2024-2025, la Secția de Pregătire Medico-Militară Târgu Mureș
Institutul Medico-Militar – singura instituţie de învăţământ superior din ţară care asigură formarea medicilor militari pe filieră directă, pentru întreg sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din România – are repartizate 45 locuri Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș pentru anul universitar 2024-2025, domeniul Sănătate, [mai mult]
Fostul președinte Traian Băsescu, externat
Fostul preşedinte al statului, actual europarlamentar, Traian Băsescu a fost externat, vineri, de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”. Acesta a fost internat timp de 10 zile, fiind diagnosticat cu o afecţiune pulmonară – menționează surse politice citate de Agerpres. Spitalul amintit a fost distins de către președintele Traian Băsescu cu [mai mult]
Ultimele zile de testare gratuită pentru cancerul colorectal în Spitalul Militar Central
În luna octombrie, programul de screening pentru cancer colorectal ROCCAS II București -Ilfov se derulează, în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 10.00 – 14.00, la punctul de testare organizat în incinta Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”. „Dacă aveți între 50 și 74 de ani și domiciliul în București [mai mult]
Evenimente educaționale dedicate medicilor rezidenți: Școala de Vară în Endoscopie Intervențională și Ecografie și Workshop-ul cu tema „Advances in Pancreatic Adenocarcinoma: From Translational Research to Personalized Therapies” (FOTO)
În perioada 22 – 26 august, la Centrul de Inovatie si e-Health al Universitatii de Medicina şi Farmacie „Carol Davila” din Bucuresti, s-a desfășurat Școala de Vară în Endoscopie Intervențională și Ecografie, eveniment educațional, dedicat tinerilor medici rezidenți; în marja acestei manifestări, în zilele de 6 și 7 septembrie, a fost organizat workshop-ul cu tema [mai mult]






