Crucea Roșie Română: În acest moment, sunt puține spitale din România care au amenajat containere speciale pentru colectarea medicamentelor expirate

Medicamentele expirate sunt deșeuri periculoase și nu trebuie să ajungă la gunoi sau în sistemul de canalizare; până acum, doctoriile de orice fel erau colectate în farmacii, însă capacitatea de stocare limitată și lipsa unor prevederi clare referitoare la obligativitatea preluării acestor deșeuri au făcut ca multe farmacii să nu amenajeze locuri speciale de colectare [mai mult]

Populaţia va fi avertizată cu privire la medicamentele expirate şi cele neutilizate, considerate deşeuri periculoase

Medicamentele expirate şi cele neutilizate se consideră deşeuri periculoase, iar populaţia va fi avertizată în acest sens, prevede un proiect de lege reexaminat, adoptat miercuri cu majoritate de voturi de Camera Deputaţilor. Legea are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.95/2006, în sensul instituirii posibilităţii înfiinţării farmaciilor universitare de către Universităţile de medicină [mai mult]

Proiect de lege, adoptat de Camera Deputaților: Medicamentele expirate şi cele neutilizate se consideră deşeuri periculoase

Un proiect de lege potrivit căruia medicamentele expirate şi cele neutilizate sunt încadrate ca deşeuri periculoase a fost adoptat, marți, de Camera Deputaţilor. Proiectul de lege modifică şi completează Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, astfel încât utilizatorii de produse farmaceutice să fie atenţionaţi cu privire la necesitatea returnării şi a eliminării corespunzătoare [mai mult]