Studiu: Lucrătorii mai puţin calificaţi, mai ales bărbaţii, au cel mare risc de deces

Lucrătorii mai puţin calificaţi din Marea Britanie, mai ales bărbaţii, prezintă un risc mai mare de deces din cauza noului coronavirus, indică un studiu publicat luni. Aceşti angajaţi figurează printre cei care nu pot munci de acasă şi care sunt încurajaţi de prim-ministrul Boris Johnson să reia lucrul din această săptămână, în pofida menţinerii măsurilor [mai mult]

Cercetători britanici au iniţiat producţia unui vaccin împotriva COVID-19 înainte ca acesta să-şi dovedească eficacitatea

Un milion de doze dintr-un potenţial vaccin împotriva COVID-19, dezvoltat de cercetători britanici, au fost deja lansate în producţie şi vor fi disponibile până în septembrie, deşi încă nu a început testarea acestui vaccin, a anunţat vineri echipa de cercetători de la Universitatea Oxford. Vaccinul, denumit ”ChAdOx1 nCoV-19”, este unul dintre cele aproximativ 70 de [mai mult]

Coronavirus: Marea Britanie vizează testarea a 25.000 de persoane pe zi de la jumătatea lunii aprilie

Marea Britanie şi-a propus să ajungă, până la jumătatea lunii aprilie, să testeze 25.000 de persoane pe zi pentru coronavirus, dublând practic numărul de teste zilnice pe care le face în prezent, conform declaraţiilor lui Robert Jenrick, ministrul pentru locuinţe, comunităţi şi guvernare locală. Regatul Unit începe să testeze personalul medical, pe lângă pacienţii din [mai mult]

Coronavirus: Guvernul britanic cere industriei să producă ventilatoare

Premierul britanic, Boris Johnson, va solicita industriei să-și reconfigureze fabricile pentru putea produce echipamente specializate pentru sănătate, inclusiv ventilatoare, și va analiza utilizarea hotelurilor ca spitale de urgență pentru a face față pandemiei de coronavirus. Marea Britanie a adoptat o abordare diferită în combaterea coronavirusului față de alte țări europene precum Italia, Spania și Franța, [mai mult]

Iranul, Rusia și Marea Britanie iau măsuri pentru limitarea cazurilor de infectare cu noul coronavirus

Autorităţile iraniene au decis joi, după închiderea şcolilor, suspendarea de asemenea a cursurilor în universităţi şi a oricăror evenimente sportive şi culturale, precum şi limitarea adunărilor religioase din cauza înmulţirii cazurilor de infectare cu noul coronavirus. Ministerul Sănătăţii din această ţară a anunțat cea mai semnificativă creştere a numărului cazurilor noi, respectiv 106 cazuri confirmate, [mai mult]

Sistemul public de sănătate britanic, confruntat cu despăgubiri imense pentru neglijență

Sistemul public de sănătate britanic este confruntat cu despăgubiri imense pentru neglijență. NHS ar putea plăti 4,3 miliarde de lire doar ca taxe legale pentru a ajunge la înțelegeri în cazuri de neglijență clinică. În fiecare an se înregistreză mai mult de 10.000 de plângeri. Potrivit BBC, cifra include cazurile nerezolvate și plângerile estimate. Estimările [mai mult]

Cinci mii de britanici trec la o dietă radicală care, sub supravegherea medicului, poate duce la intrarea în remisie a diabetului de tip 2

O nouă dietă lichidă radicală va fi disponibilă în cadrul sistemului de sănătate public britanic (NHS) pentru a provoca remisia diabetului de tip 2. În cadrul unui program care va începe în aprilie, cinci mii de pacienți obezi vor consuma doar supe și shake-uri, în limita a 800 de calorii pe zi. Aceasta este prima [mai mult]

Poluarea aerului

Expunerea la niveluri ridicate de poluare a aerului creşte riscul de depresie şi suicid – studiu

Expunerea la niveluri ridicate de poluare a aerului creşte riscul de depresie şi de suicid, potrivit unui nou studiu al oamenilor de știință britanici. Cercetătorii de la University College London au analizat nouă studii privind legătura între emisii poluante şi sănătatea mintală. Ei au descoperit că expunerea la particule fine de materie transportate pe calea [mai mult]

Răceala și gripa sunt rareori prezente în corpul uman în același timp, arată un nou studiu

Riscul ca o persoană care suferă de răceală să contracteze gripă este redus, şi viceversa, conform rezultatelor unui studiu de amploare realizat în Regatul Unit. Aceste concluzii pot ajuta atât la îmbunătăţirea predicţiei epidemiilor de gripă şi răceală, ca şi la identificarea unor noi modalităţi de control a răspândirii acestor probleme de sănătate, au indicat [mai mult]