Avocatul Poporului solicită reglementarea urgentă a internărilor şi intervenţiilor chirurgicale în spitalele suport COVID-19

Avocatul Poporului a anunţat, vineri, că a solicitat Ministerului Sănătăţii reglementarea „în regim de urgenţă” a situaţiei internărilor şi intervenţiilor chirurgicale în spitalele suport COVID-19. Avocatul Poporului a precizat, într-un comunicat de presă transmis Agerpres, că a primit mai multe petiţii de la pacienţi, aparţinători ai acestora, dar şi de la organizaţii ale pacienţilor, prin [mai mult]