Aproximativ 90% dintre reţetele de antibiotice se scriu în afara spitalului, a atras atenția, miercuri, directorul medical al Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş”, dr. Adrian Marinescu. „Dacă vorbim de rezistenţă la antibiotice, ea nu numai că nu se referă la specialitatea de boli infecţioase, dar nu se referă doar la spital. Statisticile ne [mai mult]
Etichetă: dr. adrian marinescu
Dr.Marinescu: Principalul obiectiv pe care îl are vaccinul anti-COVID este să salveze viața
Dr. Adrian Marinescu, medic infecționist, Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din Capitală, a declarat în cadrul sesiunii de informare cu tema „Îmi vaccinez copilul – De vorbă cu specialiștii!”, că principalul obiectiv pe care îl are vaccinul anti-COVID este să salveze viața și să împiedice o formă severă de boală. „Da, trebuie să [mai mult]
Dr. Adrian Marinescu: Medicamentele simple pe care le luăm cu pumnul pot provoca reacții adverse mai mari ca frecvență decât vaccinul
Prevenția primară se face prin vaccinare, și asta se întâmplă din 1796 de când vorbim despre vaccinuri, a declarat dr. Adrian Marinescu, medic infecționist, Institutul Național de Boli Infecțioase ”Matei Balș” din Capitală. ”Sigur că avem nevoie de un tratament pentru cei care s-au infectat și care au o formă de boală și acest lucru [mai mult]
Dr. Adrian Marinescu: Vreau să cred că, da, suntem pregătiți pentru valul 4 al pandemiei
Specialiștii vorbesc tot mai mult de valul patru al pandemiei de COVID-19 în România, numărul de cazuri noi înregistrând un trend crescător, mai ales în contextul variantei Delta. Chiar dacă în acest moment numărul cazurilor noi nu este foarte mare, totuși autoritățile estimează că în perioada următoare se pot înregistra și 1.600 de cazuri pe [mai mult]
VIDEO Concert în curtea Institutului ”Matei Balș”, în semn de mulțumire pentru cadrele medicale
Un concert inedit, organizat în semn de mulțumire pentru efortul depus de cadrele medicale în perioada pandemiei, a avut loc, miercuri, în curtea Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din Capitală.
Ce spune dr. Adrian Marinescu despre perioada următoare în ceea ce privește pandemia de COVID-19
Directorul medical al Institutului ”Matei Balș” din Capitală, dr. Adrian Marinescu, este de părere în următoarele două luni vom asista la o creștere a numărului de cazuri de COVID-19, fapt care va pune o presiune mare pe spitale și cadrele medicale. ”Următoarele două luni vor fi cu multe cazuri. Cam două luni o să fie [mai mult]
VIDEO Dr. Adrian Marinescu, noul director medical al Institutului ”Matei Balș” din Capitală
248451222800477857352390-2021-02-25_18:12 Dr. Adrian Marinescu ne vorbește despre prioritățile noului mandat de director medical al Institului de Boli Infecțioase ”Matei Balș” din Capitală.
VIDEO Posibil focar cu noua tulpină de coronavirus, într-o școală din București
248451222800477857352390-2021-01-24_12:37 Ministerul Sănătății a transmis, sâmbătă seară, că nouă din zece persoane, care au intrat în contact cu unul dintre pacienții depistați cu noua tulpină de coronavirus, au fost depistate pozitiv la testul RT-PCR. Pentru aceștia se așteaptă acum rezultatul secvențierii, pentru a se stabili dacă au fost infectati cu noua tulpină SARS-CoV-2, varianta [mai mult]
Dr. Adrian Marinescu: Suntem norocoși că avem un vaccin împotriva COVID-19. Reacțiile adverse sunt minime
Dr. Adrian Marinescu, medic infecționist la Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș” a declarat, în cadrul conferinței online „Vaccinarea COVID-19 pe înțelesul tuturor”, că suntem norocși astăzi că avem un vaccin împotriva COVID-19. „Astăzi, vedem milioane de oameni care sunt vaccinați și care au reacții adverse minime, care sunt rezolvate rapid”, a precizat medicul. Dr. [mai mult]
Dr. Adrian Marinescu: Este nevoie de politici de sănătate, spitale noi, secții de terapie intensive, de lucruri mult mai bine organizate
Medicul Adrian Marinescu de la Institutul de Boli Infecțioase ”Victor Babeș” din Capitală nu exclude pe viitor apariția unor momente dificile din punct de vedere medical și de aceea consideră că trebuie să se pună accent, după pandemie, pe mai multe aspecte astfel încât sistemul sanitar să fie mult mai bine pregătit. ”M-aș gândi la [mai mult]
dr. Marinescu: Avem nevoie de o imunizare de minimum 70%. Soluțiile pentru revenirea la normalitate: vaccinare, testare, măsuri de prevenție
Vaccinarea anti-COVID-19, testarea și măsurile de prevenție reprezintă soluțiile pentru revenirea la normal, a afirmat medicul Adrian Marinescu, de la Institutul ”Matei Balș”, la un post de televiziune. „Sigur că toate lucrurile vor merge nu peste noapte, ci într-un interval de timp și vorbim și despre vaccinare și despre măsurile de prevenție, care vor merge [mai mult]
Vaccinarea românilor, în creștere ușoară. Mi-aș fi dorit să avem o avalanșă de cereri, spune dr. Adrian Marinescu, de la Institutul Balș
Românii nu se înghesuie în cabinetele medicilor de familie pentru vaccinare, în ciuda numărului mare de decese provocate de gripă în anii trecuți. La începutul sezonului gripal, specialiștii atrag atenția că fiecare dintre noi trebuie să ne imunizăm pentru a scăpa de posibilele complicații aduse de îmbolnăvire. „Mi-aș fi dorit să spun că experiența [mai mult]











