VIDEO Valoarea punctelor serviciilor medicale acordate de medicii de familie și din ambulatoriul de specialiate, neschimbată până la 30 iunie

Valoarea punctului per servicii medicale acordate de medicii de familie și din ambulatoriul de specialitate va fi menținută neschimbată până la 30 iunie 2024, la valoarea celor din ultimul trimestru din 2023. „Menţinem bugetul alocat în 2023, adică valoarea puncetelor negociate în iulie 2023. Nu se scade valoarea de punct cum s-a dorit iniţial. (…) [mai mult]

CNAS: Proces de optimizare şi modernizare privind contractarea şi decontarea serviciilor medicale în toate domeniile de asistenţă

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) anunță începerea unui proces de optimizare şi modernizare a modului în care se realizează contractarea şi decontarea serviciilor medicale în toate domeniile de asistenţă medicală. Astfel, a fost aprobată constituirea a două grupuri de lucru, sub îndrumarea metodologică a instituţiei, cu scopul de a elabora proceduri unitare pentru [mai mult]

CNAS propune limitarea decontării la un singur serviciu sau tratament medical pe zi pentru aceeași persoană

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) propune limitarea decontării la un singur serviciu sau tratament medical pe zi pentru aceeași persoană în ceea ce privește asistenţa medicală ambulatorie de specialitate. Prevederea este cuprinsă în noul Contract-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale [mai mult]

Ministrul Sănătății: Nivelul decontării serviciilor medicale, o problemă veche în România, generată probabil şi de lipsa de resurse

Nivelul decontării serviciilor medicale este o „problemă veche” în România, generată şi de lipsa de resurse, a declarat, vineri, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, adăugând că ar trebui aduşi „bani noi” şi în sistemul de sănătate. „Nivelul decontării serviciilor medicale este o problemă veche în România care e generată, probabil, şi de lipsa de resurse. Evident [mai mult]