EXCLUSIV Cum și în ce condiții pot fi ridicate restricțiile impuse în urma pandemiei de COVID-19? Recomandările OMS

În cazul țărilor care au introdus restricții de circulație și măsuri de distanțare fizică ”există o nevoie urgentă de a planifica o relaxare în etape a acestor restricții”, pentru relansarea unei părți a economiei și a vieții sociale, însă într-un mod care să permită o evitare a reaccelerării transmiterii bolii. Este mesajul transmis de șefa [mai mult]

Studiu: Epidemia din Italia ar fi început în ianuarie

Primele infecţii COVID-19 din Italia datează din ianuarie, conform unui studiu ştiinţific prezentat vineri, ce aduce noi informaţii referitoare la originile epidemiei din una dintre cele mai afectate ţări, informează Reuters. Italia a început testarea oamenilor după diagnosticarea primului pacient local, la 21 februarie în Codogno, o mică localitate din regiunea Lombardia. Cazurile şi decesele [mai mult]

ONU a lansat o inițiativă ”istorică” pentru a accelera producția de vaccinuri anti-COVID-19

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a lansat vineri o iniţiativă globală „istorică” care reuneşte numeroase ţări, între care Franţa şi Germania, dar fără participarea SUA, pentru a accelera producţia de vaccinuri, tratamente şi teste împotriva noului coronavirus şi pentru a asigura un acces echitabil la acestea, relatează AFP şi Reuters. „Este o colaborare istorică pentru a [mai mult]

acces-medicamente

Controversele legate de utilizarea Remdesivir în tratamentul COVID-19 continuă după eşecul aparent al unui studiu clinic

Antiviralul Remdesivir, produs de laboratorul american Gilead Sciences, nu a ameliorat starea de sănătate a bolnavilor de COVID-19, potrivit rezultatelor furnizate de unul dintre primele studii clinice ale acestui medicament folosit în China, în contextul în care multe ţări pregătesc diverse scenarii pentru ieşirea din izolare. Un rezumat al rezultatelor studiului clinic a fost publicat [mai mult]

VIDEO Șefa biroului OMS România, dr. Miljana Grbic, despre Săptămâna Mondială a Imunizării și despre ridicarea restricțiilor

248451222800477857352390-2020-04-24_14:42 VIDEO Șefa biroului OMS România, dr. Miljana Grbic, vorbește în exclusivitate pentru RoHealthReview. ro și pentru Sanatatea.TV despre Săptămâna Mondială a Imunizării, derulată sub semnul pandemiei de COVID-19, dar și despre ridicarea restricțiilor impuse pentru a limita îmbolnăvirile în această perioadă.

Numărul cazurilor de COVID-19 a crescut cu 321 față de ieri; încă 339 de persoane au fost declarate vindecate

Până astăzi, 24 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 10.417 de cazuri de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 2.817 au fost declarate vindecate și externate. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 321 de noi cazuri de îmbolnăvire. În topul cazurilor confirmate se află [mai mult]

De când și în ce condiții vom putea merge în parc? Precizările premierului Ludovic Orban

Premierul Ludovic Orban a făcut astăzi declarații la ieșirea de la şedinţa Grupului de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt-contagioase pe teritoriul României. „A fost o discuție dedicată în principal unei analize a măsurilor de relaxare viitoare, legată de metodologia pe care trebuie să o aplicăm. Pe fiecare măsură de relaxare va exista o analiză foarte [mai mult]

GCS: Încă şapte persoane infectate cu noul coronavirus au murit; totalul a ajuns la 552

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat alte 7 decese, bilanțul la nivel național ajungând astfel la un total de 552 de persoane ucise de COVID-19. Deces 546 Bărbat, 30 ani din județul Bihor. Data internării: 10.04.2020 Spitalul Clinic Municipal Oradea – Boli Infecțioase, iar în 17.04.2020 este transferat pe secția ATI. Data recoltării probelor pentru COVID-19: 09.04.2020. Data [mai mult]

Ludovic Orban participă la şedinţa Grupului de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt-contagioase pe teritoriul României

Premierul Ludovic Orban a ajuns, vineri dimineaţă, la Ministerul Afacerilor Interne, unde va participa la şedinţa Grupului de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt-contagioase pe teritoriul României. El a fost întâmpinat de ministrul de Interne, Marcel Vela. Potrivit unei postări de pe pagina de Facebook a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, joi seară a avut [mai mult]

COVID-19: Nou record de decese în SUA, numărul total al morţilor apropiindu-se de 50.000

Epidemia de COVID-19 a provocat 49.759 de decese în Statele Unite, după ce în ultimele 24 de ore s-a înregistrat unul din cele mai ridicate bilanţuri, conform datelor furnizate joi seara de Universitatea Johns Hopkins, informează vineri AFP. De miercuri până joi seara, pe teritoriul SUA s-au înregistrat 3.176 de decese provocate de COVID-19, reprezentând [mai mult]

Coronavirus: Cum pot ajuta aplicaţiile smartphone la ”depistarea contacţilor”

O cursă globală a început pentru dezvoltarea de aplicaţii smartphone şi a altor tipuri de sisteme de supraveghere a telefoanelor mobile pentru a urmări şi a ţine sub control răspândirea noului coronavirus. Procesul, cunoscut sub numele de „depistarea contacţilor”, care este folosit pentru a ţine sub control răspândirea bolilor infecţioase, a fost intensificat recent când [mai mult]