Lucrătorii mai puţin calificaţi din Marea Britanie, mai ales bărbaţii, prezintă un risc mai mare de deces din cauza noului coronavirus, indică un studiu publicat luni. Aceşti angajaţi figurează printre cei care nu pot munci de acasă şi care sunt încurajaţi de prim-ministrul Boris Johnson să reia lucrul din această săptămână, în pofida menţinerii măsurilor [mai mult]
Etichetă: Covid-19
A fost publicat proiectul de lege privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19
Guvernul a adoptat proiectul de lege privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu reglementări în situaţia de alertă care va fi instituită după încetarea stării de urgenţă. Proiectul a fost transmis Parlamentului pentru dezbatere şi adoptare în regim de urgenţă. Actul normativ a fost publicat pe site-ul Guvernului României și [mai mult]
Emiratele Arabe Unite au deschis un nou centru de testare în masă, cu o capacitate de până la 10.000 de persoane pe zi
O testare în masă este în curs de desfăşurare în Emiratele Arabe Unite, la cel mai mare centru de screening de COVID-19 din ţară, în Abu Dhabi. Construit în doar 10 zile, cu o suprafaţă de 3.500 de metri pătraţi, acest centru permite personalului medical să testeze până la 10.000 de oameni pe zi, fiind [mai mult]
Ionel Dancă: Pe durata stării de alertă, masca de protecţie este obligatorie în spaţiile publice închise, transportul în comun, la serviciu
Proiectul de lege pentru reglementarea situaţiei de alertă care va fi instituită după încetarea stării de urgenţă, adoptat de Guvern, prevede instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă, a declarat, luni, şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă. „Pe durata stării de [mai mult]
Studiu: Sângele bărbaţilor, niveluri mai ridicate în comparaţie cu femeile ale unei enzime cheie utilizată de coronavirus pentru a infecta celulele
Sângele bărbaţilor prezintă niveluri mai ridicate în comparaţie cu femeile ale unei enzime cheie utilizată de coronavirus pentru a infecta celulele, conform rezultatelor de luni ale unui important studiu european, constatare ce ar putea explica de ce persoanele de sex masculin sunt mult mai vulnerabile la COVID-19, informează agenţia Reuters, potrivit Agerpres. Enzima 2 de [mai mult]
Suedia recunoaște că nu a reușit să își protejeze bătrânii în fața pandemiei de COVID-19
Suedia, unde restricţiile pentru încetinirea noului tip de coronavirus sunt mai puțin stricte decât în alte state din Europa, recunoaşte că a eşuat în a-şi proteja bătrânii. Dintre cele circa 3.200 de decese înregistrate în Suedia de la începutul epidemiei, aproape jumătate au avut loc în căminele pentru vârstnici, informează AFP. În ultimele săptămâni, presa [mai mult]
VIDEO Prof. dr. Cristian Oancea: UMF Timișoara, proiecte pentru a dezvolta noi terapii în lupta cu SARS-CoV-2
248451222800477857352390-2020-04-30_17:47 Universitatea de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” din Timișoara a intrat în parteneriat cu alte universități din lume, atât de Medicină, cât și cu profil tehnic, pentru a dezvolta noi terapii și cele mai bune pentru a lupta împotriva COVID-19. Este declarația făcută de prof. dr. Cristian Oancea, prorector pentru cercetarea științifică în cadrul [mai mult]
231 de cazuri de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 nou-confirmate în România
Un număr de 231 de cazuri de îmbolnăvire de COVID-19 au fost confirmate în ultimele 24 de ore în România. Astfel, numărul total al îmbolnăvirilor a ajuns la 15.362. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 7.051 au fost declarate vindecate și externate. În prezent, la ATI sunt internați 242 de pacienți. Totodată, până acum, 952 persoane diagnosticate [mai mult]
Ce măsuri recomandă INSP la întoarcerea angajaților la birou?
Multe birouri se vor redeschide după 15 mai. Ce măsuri sunt recomandate pentru ca angajații să se întoarcă la serviciu în siguranță? Institutul Național de Sănătate Publică a publicat în transparență decizională o serie de recomandări. Recomandări privind activitatea în birourile deschise Măsuri care privesc angajații Angajații vor respecta măsurile de precauție [mai mult]
Mituri despre COVID-19 demontate
În această perioadă, rețelele de socializare au fost invadate de mituri legate de COVID-19 și de cum ne putem apăra, la teorii ale conspirației. Unele dintre ele sunt inofensive, dar complet inutile, în timp ce altele ne pot pune în pericol sănătatea și chiar viața. Dezinfectanții și razele ultraviolete De când președintele american [mai mult]
Numărul spitalelor mobilizate în lupta împotriva COVID-19 a fost crescut
Numărul spitalelor de faza a II-a implicate în lupta împotriva COVID-19 a fost extins la 33, potrivit unui ordin al ministrului Sănătății publicat în Monitorul Oficial. În București, pe listă a fost inclus și Institutul Național de de Gerontologie și Geriatrie ”Ana Aslan”, pe lângă Institutul de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta” și Spitalul Universitar de Urgență [mai mult]
Secție modulară pentru pacienții cu forme ușoare de COVID-19 la spitalul ”Victor Babeş” din Capitală
La Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale ”Victor Babeş” din Capitală a fost inaugurată vineri o secţie modulară, care va putea primi 500 de bolnavi de coronavirus, cu forme uşoare. „Inaugurăm astăzi la Bucureşti cel mai mare spital modular COVID din ţară. Acesta va putea să primească 500 de pacienţi îmbolnăviţi cu coronavirusul de tip [mai mult]












