Starea de alertă ar putea fi prelungită după 15 iunie, a declarat ministrul Sănătății. Pentru luarea unei decizii, se vor lua în calcul evoluția epidemiei, apariția unor noi focare și faptul că încă există transmitere comunitară a virusului, a mai precizat Nelu Tătaru. „Până în 15 iunie încă suntem în stare de alertă, iar evoluția [mai mult]
Etichetă: Covid-19
OMS avertizează în legătură cu o creştere a numărului de cazuri de COVID-19 în unele ţări după ridicarea restricţiilor
Unele ţări au înregistrat creşteri ale numărului de cazuri de COVID-19 după ridicarea restricţiilor, iar populaţiile trebuie să se protejeze de coronavirus în timp ce autorităţile continuă testarea, a recomandat vineri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Epicentrul pandemiei se găseşte în prezent în ţări din America Centrală, de Sud şi de Nord, în special în [mai mult]
Masca, obligatorie în transportul în comun din Marea Britanie din 15 iunie; la Moscova ar putea fi obligatorie până în octombrie
Acoperirea feţei va deveni obligatorie începând din 15 iunie pentru britanicii ce folosesc transportul în comun, de la autobuze şi metrou până la trenuri, avioane şi chiar feriboturi, conform unui anunţ făcut de ministrul transporturilor, Grant Shapps. „Începând de luni, 15 iunie, acoperirea feţei va deveni obligatorie în transportul public. Acest lucru nu înseamnă că [mai mult]
Societatea Română de Epidemiologie: Perioada verii poate fi folosită pentru a estima procentul populaţiei care trecut deja prin COVID-19
Societatea Română de Epidemiologie consideră că este necesar ca strategia din perioada toamnă-iarnă de abordare a infecţiei cu SARS-CoV-2 să se bazeze pe date/dovezi cu privire la ponderea populaţiei care a trecut prin boală şi a dezvoltat anticorpi specifici şi afirmă că susţine realizarea unui studiu naţional de seroprevalenţă a infecţiei cu noul coronavirus în [mai mult]
Fiji se declară țară liberă de COVID-19
Prim-ministrul din Fiji, Voreqe „Frank” Bainimarama, a declarat vineri că acest stat insular din Oceanul Pacific nu mai are niciun caz activ de COVID-19, informează DPA, potrivit Agerpres. „Deşi numărul testărilor a crescut în fiecare zi, au trecut 45 de zile de când am înregistrat ultimul caz. Fără să înregistrăm decese, rata noastră de însănătoşire [mai mult]
Un medic şi un asistent medical de la Institutul de Psihiatrie Socola, infectați cu noul coronavirus
Un medic şi un asistent medical de la Institutul de Psihiatrie Socola din Iaşi au fost confirmaţi pozitiv cu COVID-19. Directorul medical al Institutului de Psihiatrie Socola, Ovidiu Alexinschi, a declarat vineri, pentru Agerpres, că medicul şi asistentul infectaţi cu noul coronavirus lucrează în clinici şi pavilioane diferite. Potrivit sursei citate, împreună cu reprezentanţii Direcţiei [mai mult]
Spitalul Militar participă la un studiu OMS privind scheme de tratament pentru COVID-19
Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” (SUUMC) intră în studiul clinic „Solidarity”, care constă în aplicarea, pentru comparaţie, a patru scheme terapeutice utilizate până în prezent, scheme care s-au dovedit sigure şi eficiente în cazul celor mai mulţi pacienţi diagnosticaţi cu boala COVID-19, au anunţat, vineri, reprezentanţii unităţii medicale într-un comunicat de [mai mult]
Nelu Tătaru: Ne gândim ca asimptomaticii să stea acasă sub supravegherea medicilor de familie, dacă transmiterea comunitară va fi joasă
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat joi că ia în calcul ca persoanele infectate cu noul coronavirus care vor fi asimptomatice să stea acasă, în măsura în care transmiterea comunitară va fi „joasă”. „Am fost la a doua perioadă de măsuri de relaxare. Nu poţi face în acelaşi timp, să creşti riscul. Am dat măsurile [mai mult]
GCS: 238 de noi cazuri de persoane cu COVID-19; numărul total de îmbolnăviri – 19.907
Alte 238 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus au fost înregistrate în România de la ultima informare, ajungându-se la un total de 19.907 îmbolnăviri, a anunţat, joi, Grupul de Comunicare Strategică. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 13.919 au fost declarate vindecate şi externate. La terapie intensivă sunt internaţi 153 de pacienţi. Până acum, 1.299 [mai mult]
INSP a modificat codul de deces în cazul asistentei medicale din Botoșani care a murit la 46 de ani
Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a modificat codul de deces al asistentei medicale de la Secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati” din Botoşani care a decedat în urmă cu două săptămâni, după ce a fost spitalizată ca urmare a contactării virusului COVID-19. Noul cod de deces stabilit este infectarea cu [mai mult]
Medicii britanici vor testa Ibuprofenul în tratamentul administrat pacienţilor cu dificultăţi respiratorii
Medicii din Marea Britanie vor testa eficienţa tratamentelor cu Ibuprofen pentru a vedea dacă acest medicament antiinflamator are capacitatea de a diminua dificultăţile respiratorii în cazul pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19 şi care prezintă simptome severe. Testele vizează o formulă specială de Ibuprofen, despre care oamenii de ştiinţă afirmă că s-a dovedit a fi mai eficientă [mai mult]
OMS: Cel de-al doilea val de COVID-19 poate fi evitat
Cel de-al doilea val de COVID-19 poate fi evitat, dar omenirea va fi nevoită să trăiască mult timp cu această infecţie, deoarece nu există încă o dată sigură pentru un vaccin, a declarat directorul regional al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) pentru Europa, Hans Kluge , citat miercuri de EFE, potrivit Agerpres. „Cel de-al doilea [mai mult]












