11.049 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, dintre care 182 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare, au fost înregistrate, în urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, a anunțat Grupul de Comunicare Strategică (GCS). Astfel, până marți, [mai mult]
Etichetă: coronavirus
Dr. Virgil Musta: Persoanele nevaccinate fac mult mai frecvent forme severe de boală. Cum recunoaștem simptomele infectării cu tulpina Delta
Dr. Virgil Musta, şeful Secţiei Infecţioase 2 de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, atrage atenția că suntem, din nou, în al doisprezecelea ceas în ceea ce privește situația pandemică din țară. Medicul avertizează că pacienţii nevaccinaţi fac forme severe de boală care necesită debite mari de oxigen, iar aceştia nu se [mai mult]
Gheorghiță: Rata de acoperire vaccinală nu e suficientă pentru a limita efectele valului patru și ale infecției cu varianta Delta
Peste 5,4 milioane de persoane au primit cel puțin o doză de vaccin anti-COVID-19 în România, însă această rată de acoperire vaccinală nu este suficientă pentru a limita consecințele negative ale valului patru și în mod deosebit ale infecției cu varianta Delta, a declarat Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea [mai mult]
Ursula von der Leyen: Noi, în Uniunea Europeană, suntem foarte norocoşi că avem acces la vaccinuri. Vaccinarea salvează vieţi
Cetăţenii Uniunii Europene sunt „foarte norocoşi” că au acces la vaccinul anti-COVID, a afirmat luni, la Bucureşti, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a încurajat oamenii să se vaccineze pentru a se proteja pe ei, dar şi pe cei apropiaţi. „Vaccinarea este foarte importantă şi îi rog pe toţi să profite de ocazie [mai mult]
Iohannis: Săptămâna aceasta, întâlnire cu premierul pentru reevaluarea campaniei de vaccinare anti-COVID-19
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, luni, că săptămâna aceasta va avea o întâlnire cu premierul Florin Cîţu pentru reevaluarea campaniei de vaccinare anti-COVID. „Împreună cu premierul am discutat să ne întâlnim încă din această săptămână să reevaluăm campania de vaccinare şi să vedem cum putem să o repunem pe roate. Este un paradox. Noi suntem [mai mult]
Proiect MS: Certificatul digital COVID-19, obligatoriu pentru personalul medical. Cei care refuză vaccinarea sau testarea vor avea contractul suspendat
Personalul din cadrul unităților sanitare cu paturi publice și private vor avea obligația să prezinte un certificat digital al UE privind COVID-19, în vederea desfășurării activității, se arată într-un proiect de lege pus în dezbatere de Ministerul Sănătăţii. Potrivit proiectului, dacă personalul medical nu prezintă certificatul COVID-19 contractul de muncă în baza căruia își desfășoară [mai mult]
GCS: Aproape jumătate din cazurile COVID-19 din ultimele 24 de ore, înregistrate în Capitală
Cele mai multe cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate în Bucureşti – 2.559 şi în judeţele Timiş – 356, Cluj – 265, Ilfov – 274, Dolj – 258, a informat, luni, Grupul de Comunicare Strategică. Cele mai puţine cazuri noi de COVID-19 au fost în judeţele Vrancea – [mai mult]
Premierul Florin Cîţu, despre valul patru al pandemiei COVID-19: Sistemul de sănătate va face faţă
Premierul Florin Cîţu a afirmat, luni, că sistemul de sănătate va face faţă valului patru al pandemiei, menţionând că autorităţile au un plan pentru a transforma mai multe unități medicale, în special în Bucureşti, în spitale 100% COVID. “Vom face faţă, sistemul de sănătate va face faţă. E adevărat că nu a pornit cum trebuia, [mai mult]
GCS: 24 de paturi libere la ATI pentru pacienții COVID-19, la nivel național. Care este situația în Capitală
Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat, luni, că, la nivel național mai sunt disponibile 24 paturi ATI pentru bolnavii infectați cu SARS-CoV-2, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2, iar în Capitală nu mai este niciun loc liber în secțiile ATI COVID. “În data [mai mult]
GCS: 5.655 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2. La ATI sunt internați 1.218 pacienți
Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat că au fost înregistrate, în urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, 5.655 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, dintre care 126 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Astfel, până [mai mult]
Șeful Pfizer: Vom reveni la viața normală în mai puțin de un an. Este posibil să fie nevoie de vaccinuri anuale împotriva coronavirusului
CEO-ul și președintele Pfizer, Albert Bourla, este de părere vom reveni la o viață normală în mai puțin de un an. Acesta a mai precizat că cel mai probabil va fi necesară vaccinarea anuală împotriva virusului SARS-CoV-2. ”Într-un an cred că vom putea reveni la viața normală”, citat de CNBC. Potrivit acestuia, această revenire va [mai mult]
Şedinţă CMBSU, miercuri, privind creşterea capacităţii de asistenţă medicală pentru pacienţii COVID în secţiile ATI din Capitală
Membrii Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă se reunesc miercuri, de la ora 16.00, într-o şedinţă online pentru a discuta despre creşterea capacităţii de asistenţă medicală pentru pacienţii COVID în secţiile ATI de la unităţile medicale din Capitală. În prezent, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivel naţional sunt disponibile 1.163 de paturi de [mai mult]













