Bani europeni pentru digitalizarea celor trei spitale din subordinea CJ Sibiu

În premieră: brățări cu cod, telemedicină, aplicație mobilă pentru programări. Prin fonduri nerambursabile din Programul Național de Redresare și Reziliență, Consiliul Județean Sibiu va realiza o serie de investiții menite să îmbunătățească infrastructura IT și să sprijine actul medical în Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” și Spitalul [mai mult]

(VIDEO) Nevoia de clădiri noi pentru spitale, la nivel de discuții pentru autoritățile locale

Nevoia de noi clădiri pentru spitale în Braşov sau a lipsei de spaţii pentru învăţământ în cadrul unităţilor medicale clinice au fost teme ale dezbaterilor publice de vineri, ale conducerii Consiliului Judeţean (CJ) Braşov cu specialiştii din Sănătate şi managerii unităţilor sanitare locale; cu prilejul prezentării strategiei judeţene în domeniul amintit, preşedintele CJ Braşov, Tudorică [mai mult]

SJU Deva: Unitatea de Supraveghere și Tratament Avansat al Pacienților Cardiaci Critici a devenit funcțională

Unitatea de Supraveghere și Tratament Avansat al Pacienților Cardiaci Critici (USTACC) din cadrul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Deva a devenit funcțională, anunță autoritățile locale. „În cursul zilei de 23 noiembrie, în compartimentul care funcționează în cadrul Secției Cardiologie au fost internați primii pacienți. Compartimentul are 10 paturi, alocate din cele 45 ale secției, și [mai mult]

SCJU Sibiu: Secția Clinică Chirurgie 1, reabilitată și gata pentru reluarea activității medicale

Pas cu pas, toate secțiile din Pavilionul Chirurgical al Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu(SCJU) au fost modernizate: după reabilitarea secțiilor Urologie, Chirurgie II și Ortopedie, recent, s-au încheiat lucrările și la Secția Clinică Chirurgie 1. Aceasta a fost modernizată cu fonduri europene iar toate saloanele sunt climatizate și au acces direct la grupurile sanitare. „Toate [mai mult]

Cluj: Aviz pentru înființarea Compartimentului Primiri Urgențe de Specialitate din cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase

Potrivit autorităților locale, pacienții nu vor mai fi redirecționați spre unitățile de Primiri Urgențe ale altor spitale: Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, unitate medicală aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj a obținut avizul Ministerului Sănătății pentru înființarea Compartimentului Primiri Urgențe de Specialitate. „𝘋𝘰𝘳𝘪𝘮 𝘴𝘢 𝘭𝘦 𝘰𝘧𝘦𝘳𝘪𝘮, 𝘪𝘯 𝘤𝘦𝘭 𝘮𝘢𝘪 𝘴𝘤𝘶𝘳𝘵 𝘵𝘪𝘮𝘱 𝘱𝘰𝘴𝘪𝘣𝘪𝘭, 𝘤𝘦𝘭𝘰𝘳 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘢𝘶 [mai mult]

SJU Ilfov: Prim pas spre realizarea unui ambulatoriu la Popești-Leordeni

Consiliul Judetean Ilfov a aprobat acordul de parteneriat cu primăria și cu Spitalul Județean Ilfov, de care va aparține unitatea medicală: în toamnă va fi depusă și cererea de finanțare, prin Programul Sănătate derulat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Centrul medical va avea 16 cabinete de consultații printre care pediatrie, cardiologie sau dermatologie, laborator [mai mult]

SJU Botoșani: Încep lucrările la un modern laborator de microbiologie

Autoritățile locale anunță startul la lucrările de construire a laboratorului de microbiologie a Spitalulului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani. Firma botoșăneană Simion Tehnoconstruct este cea care a câștigat licitația organizată de Compania Națională de Investiții pentru realizarea proiectului Consiliului Județean în valoare de 3,77 milioane lei, din care contribuția locală este de 345 mii lei, adică [mai mult]

Autoritățile sibiene se mândresc cu aspectul „Maternității Noi” din cadrul SCJU. Cum arată clădirea după îndepărtarea schelelor (FOTO)

Autoritățile locale sunt mândre de aspectul „Maternității Noi” din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu: lucrările la fațada instituției au reușit să schimbe imaginea întregii zone: „New look pentru clădirea „Maternității Noi” din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu! Cunoscută sub denumirea de „Maternitatea Nouă”, deși aici funcționează și alte secții, clădirea de pe Bulevardul Coposu [mai mult]

Maramureș: Soluții pentru o mai bună finanțare a SJU Baia Mare

Printre obiectivele Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare este și acela de a fi încadrat la categoria „spital clinic de urgență”, fapt care i-ar permite o mai uşoară accesare a fondurilor europene şi guvernamentale: ”Obiectivul Spitalului este să treacă la o altă categorie și anume spital clinic de urgență, care permite o [mai mult]