Italia renunță la obligativitatea certificatului de vaccinare pentru turiști, de miercuri. În ce locuri masca rămâne obligatorie

Călătorii şi turiştii care sosesc în Italia nu vor mai trebui să prezinte, începând de miercuri, dovezile care atestă că s-au vaccinat, recuperat sau testat împotriva noului coronavirus, informează AFP. Ordonanţa de guvern care se aplica în cazul acestei obligativităţi a expirat marţi şi nu va fi reînnoită, a precizat Ministerul Sănătăţii din această ţară. [mai mult]

Coronavirus: Cehia ridică obligativitatea prezentării certificatului de vaccinare, de săptămâna viitoare

Cehii nu vor mai fi nevoiţi să prezinte certificatele de vaccinare la intrarea în restaurante sau pentru a participa la evenimente culturale şi sportive începând de săptămâna viitoare, în pofida creşterii cazurilor de COVID-19, a anunţat miercuri premierul ceh Petr Fiala, relatează AFP. Din noiembrie 2021, doar cehii vaccinaţi anti-COVID şi cei care au trecut [mai mult]

Comisia Europeană: Certificatul digital UE privind COVID-19, valabil maximum 9 luni de la schema inițială de vaccinare, în lipsa dozei booster

De la 1 februarie, sunt aplicate noi norme pentru certificatul digital al UE privind COVID-19. Comisia Europeană a hotărât pe 21 decembrie ca certificatul verde european să aibă o perioadă de valabilitate de maxim nouă luni, dacă persoana nu are doza de rapel (booster) a vaccinului anti-COVID-19. Astfel, statele membre vor trebui să se conformeze [mai mult]

Percheziții DNA în două județe, inclusiv la o instituție publică, într-un dosar privind falsificarea de certificate de vaccinare anti-COVID

Procurorii anticorupție efectuează, marți, percheziții în 13 locații din județele Bihor și Satu Mare, inclusiv la sediul unei instituții publice, într-un dosar privind falsificarea de certificate de vaccinare anti-COVID. „Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupție și fals, [mai mult]

Asistentă medicală din Gorj reținută după ce ar fi eliberat zeci de certificate de vaccinare false

O asistentă care lucra la un cabinet de medicină de familie din Gorj a fost reținută pentru luare de mită, după ce ar fi eliberat mai multe certificate de vaccinare false. Conform procurorilor, femeia primea între 500 și 1.500 de lei de la fiecare persoană, pentru eliberarea unei adeverințe false de vaccinare anti-COVID. Parchetul Tribunalului [mai mult]

Şase percheziţii în trei judeţe, în legătură cu certificate de vaccinare care ar fi fost falsificate

Poliţiştii din trei judeţe fac percheziţii, miercuri, în legătură cu certificate de vaccinare care ar fi fost falsificate, suspiciune apărută după ce persoane care susţineau că au primit ser anti-COVID-19 au ajuns în stare foarte gravă în spital, a informat IPJ Timiş. La percheziţii participă lucrători ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul [mai mult]

Andrei Baciu: Până pe 25 octombrie au fost generate 6.329.788 de certificate COVID

6.329.788 de certificate digitale COVID au fost generate până pe 25 octombrie, a precizat, marţi, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu. „Până pe 25 octombrie, 11,30, au fost generate 6.329.788 de certificate. Se păstrează aproximativ acelaşi la raport ca şi până în acest moment, şi anume 23,64% sunt certificate COVID care atestă vaccinare”, [mai mult]

Arafat: Am discutat cu premierul, accesul la magazinele esenţiale nu va fi condiţionat de certificatul verde

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat că a discutat cu premierul interimar Florin Cîţu după ce acesta a spus că ar trebui implementat certificatul verde şi în magazine şi a precizat că afirmaţia sa nu se referă la cele esenţiale. „Am avut o discuţie cu dânsul, nu ne referim la magazinele [mai mult]

Cîțu: Nu luăm în calcul carantinarea Capitalei. Certificatul verde ar putea fi obligatoriu pentru toate activitățile economice

Premierul interimar Florin Cîţu a declarat că, în acest moment, nu s-a luat în calcul carantinarea Capitalei şi a subliniat că autorităţile au în vedere alte măsuri pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2, precizând că a avut o discuţie cu ministrul interimar al Sănătăţii în vederea impunerii certificatului verde în cazul oricărei activităţi economice. De asemenea, [mai mult]

Președintele CNCAV: Vom imprima din nou pe certificatul de vaccinare anti-COVID data expirării lotului de ser

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), Valeriu Gheorghiţă, a anunţat, marţi, că s-a luat decizia de a se imprima, din nou, pe adeverinţa de imunizare data expirării lotului de ser, pentru a se înţelege că acestea nu sunt expirate. „Vom reimprima din nou pe certificatul de vaccinare, pe adeverinţă [mai mult]

Concediu neplătit pentru angajaţii federali nevaccinaţi anti-COVID cu „schema completă” şi fără scutire medicală, în Canada

Angajaţii federali din Canada care nu sunt vaccinaţi cu „schema completă” împotriva noului coronavirus şi nu sunt scutiţi medical de vaccinare vor fi trecuţi în concediu „administrativ” fără plată, au afirmat, miercuri, oficiali canadieni, informează Reuters. Mai mult, pasagerii şi angajaţii din transporturile aeriene, feroviare şi navale vor fi obligaţi să facă dovada imunizării. Angajaţii [mai mult]