Asociația de Genetică și Medicină Personalizată: Aritmiile cardiace care pot fi transmise ereditar

„Dacă ai în familie cazuri de persoane care au decedat subit, la vârste tinere, chiar dacă nu ai simptome apelează la un consult cardiologic urmat de unul genetic, pentru un diagnostic exact” – atenționează reprezentanții Asociației de Genetică și Medicină Personalizată (AGMP). Aritmiile cardiace –  sau tulburările de ritm ale inimii – pot fi ereditare: [mai mult]

Săptămâna mondială a ritmului cardiac

Săptămâna 3–9 iunie 2019 este dedicată unei serii întregi de evenimente pentru conștientizarea importanței detectării ritmului cardiac. Săptămâna mondială a ritmului cardiac a fost pentru prima dată marcată în 2004, cu scopul unei mai bune informări a publicului larg cu privire la tulburările de ritm cardiac și la necesitatea depistării precoce a acestora. Cele mai [mai mult]

EMA recomandă suspendarea comercializării medicamentelor pe bază de fenspiridă în Uniunea Europeană

Comitetul pentru farmacovigilență și evaluarea riscului (PRAC) al Agenției Europene a Medicamentului (EMA) a recomandat astăzi suspendarea de la comercializare în Uniunea Europeană a tuturor medicamentelor pe bază de fenspiridă folosite la copii și adulți împotriva tusei din anumite boli pulmonare.   Risc de aritmii cardiace   Suspendarea este o măsură de precauție pentru protecția [mai mult]