Ministrul Rafila: Vom rezolva în aceste zile durata carantinei şi a izolării. Va fi şi în România doar de 10 zile

Ministrul Sănătăţii, prof. dr. Alexandru Rafila, a declarat miercuri în cadrul unei conferințe de presă de la Ministerul Sănătății că durata carantinei şi a izolării pentru persoanele bolnave de COVID-19 va fi redusă la 10 zile, așa cum s-a procedat în multe ţări din Uniunea Europeană. ”Vom rezolva în aceste zile durata carantinei şi a [mai mult]

Cele 25.000 de paturi alocate pacienţilor COVID, 20% din numărul total de paturi din spitale la nivelul întregii ţării

Cele 25.000 de paturi alocate pacienţilor COVID, în perspectiva valului cinci al pandemiei generat de varianta Omicron, reprezintă 20% din numărul total de paturi din spitale la nivelul întregii ţării, a declarat miercuri ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila, în cadrul unei conferințe de presă de la Ministerul Sănătății în care s-a prezentat planul de [mai mult]

Ministrul Sănătății: Pulsoximetrul şi termometrul, utile să le avem la domiciliu pentru monitorizarea bolii

Ministrul Sănătăţii, prof. dr. Alexandru Rafila, a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă de la Ministerul Sănătății, că este important ca fiecare cetăţean să aibă o mică trusă la domiciliu care să facă posibilă monitorizarea bolii și chiar recomandă să existe un termometru și un pulsoximetru în casa. ”Important este ca fiecare cetăţean [mai mult]

Ministrul Sănătății: Situația din valul 4 nu trebuie să se repete și în valul 5

Ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila, a declarat miercuri că trebuie găsite soluții astfel încât campania de vaccinare anti-COVID-19 să fie revitalizată. ”Trebuie să găsim o soluție să revitalizăm campania de vaccinare inclusiv prin implicarea directă a profesioniștilor din sănătate, prin furnizarea de informații către populația generală, informații care să fie credibile și accesibile – [mai mult]

Ministrul Rafila, despre certificatul verde la locul de muncă: Important este să avem un instrument, mai ales înainte de începerea problemelor pe care ar putea să le gene reze un nou val pandemic

Ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila, a declarat în ceea ce privește legea certificatului verde la locul de muncă că este mai puțin importantă forma în care se adoptă legea și că trebuie să existe acel instrument care să încetinească transmiterea infectărilor cu SARS-CoV-2. ”Din punct de vedere tehnic, profesional, răspunde cerinței de a pune [mai mult]

Ministrul Sănătății: Cu siguranță, săptămâna viitoare vom avea măsuri pentru reducerea transmiterii Omicron

Săptămâna viitoare va fi adoptat un set de măsuri pentru a reduce riscul de răspândire a noii variante a SARS-CoV2, Omicron, a anunțat, vineri, ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila. „Cu siguranță săptămâna viitoare vom avea un set de măsuri care să fie adaptate situației epidemice. Până atunci, probabil vom avea informații suplimentare. MAE face [mai mult]

Prof. dr. Alexandru Rafila, despre varianta Omicron: Nu exclud ca un prim caz să existe deja în România

„Nu exclud ca un prim caz să existe deja în România. Poate nu în rândul celor deja testați, poate au fost persoane care au călătorit și au venit prin terțe țări și nu știm despre ei”, a declarat, vineri, ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila. „Nu cunoaștem elemente legate de patogenitatea similară sau diferătă față [mai mult]

Ministrul Sănătății: Certificatul COVID, aplicat doar când situația epidemiologică o impune

Ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila, a declarat, vineri, că certificatul COVID va fi impus în funcție de situația epidemiologică, în situația în care crește rata de infectare cu coronavirus. Totodată, ministrul a precizat că accesul în biserici nu va fi condiționat de prezentarea acestui document. „Certificatul verde, în primul rând, nu mai e verde, [mai mult]

Rafila, despre prezenţa variantei Omicron la pacienţii români infectaţi cu SARS-CoV-2 întorși din Africa de Sud: Probabilitatea este mare

Ministrul Sănătăţii, prof. dr. Alexandru Rafila, a declarat, joi, că probabilitatea este mare ca persoanele confirmate cu COVID-19, care s-au întors din Africa de Sud, să fie infectate cu noua tulpină Omicron, precizând că acest lucru se va afla după finalizarea analizelor. ”Rămâne să vedem la finalul analizei dacă este vorba de tulpina Omicron sau [mai mult]

Premierul, întâlnire cu reprezentanţii cultelor religioase în contextul gestionării pandemiei de COVID-19

Premierul Nicolae Ciucă participă, joi, la o întâlnire cu reprezentanţii cultelor religioase din România în contextul gestionării pandemiei de COVID-19, potrivit unei informări a Guvernului. La întrevedere, din partea autorităţilor, mai participă ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, şi şeful Departamentului pentru Situaţii de [mai mult]

Ministrul Sănătății, despre certificatul verde: Trebuie să includă toate cele trei altenative descrise în legislația UE

Ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandu Rafila, a declarat, miercuri, că certificatul verde trebuie să includă toate cele trei altenative descrise în legislația UE: vaccinare, trecere prin boală sau testare pentru COVID-19. În ceea ce privește prelungirea obligativității prezentării certificatului verde în anumite locuri, ministrul Sănătății a precizat că aceasta este o decizie nu numai medicală, [mai mult]