Rafila: Cu siguranţă, vom depăşi 40.000 de cazuri de infectare pe zi, săptămâna viitoare

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat sâmbătă că România se află într-o perioadă de creştere a cazurilor de îmbolnăvire cu COVID, iar săptămâna următoare „cu siguranţă” va fi depăşită cifra de 40.000 de îmbolnăviri zilnice. „Aţi văzut că am avut miercuri cel mai mare număr de cazuri înregistrat, 34.000, ceea ce am discutat şi am [mai mult]

Ministrul Sănătății, despre Favipiravir: Trebuie prescris cu precauție. Nu este un medicament care să prevină COVID-19

Ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila, a atenționat vineri cu privire la administrarea de Favipiravir în boala COVID-19, medicament care se găsi și în farmaciile cu circuit deschis, dar care se va elibera doar cu prescripție medicală. Potrivit ministrului, medicamentul nu este unul preventiv ci ajută la scurtarea duratei evoluției bolii și trebuie administrat cu [mai mult]

Ministrul Sănătății: Cel mai important lucru în gestionarea pandemiei, dar și cel mai greu, este recredibilizarea corpului medical

Ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila, a declarat joi că unul dintre cele mai importante elemente în gestionarea pandemiei de COVID-19 este recâștigarea încrederii populației în corpul medical și în sistemul de sănătate. Iar acest aspect este cu atât mai important cu cât lipsa de încredere duce, de cele mai multe ori, la ”adevărate tragedii”, [mai mult]

Raportul INSP privind ”Evoluția pandemiei. Impactul răspândirii variantei Omicron”, prezentat vineri de ministrul Sănătății la Vălenii de Munte

Ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila, vizitează vineri Centrul de Evaluare COVID-19, organizat în cadrul Spitalului Orășenesc Vălenii de Munte. După vizitarea centrului de evaluare, ministrul va susține o declarație de presă în cadrul căreia va prezenta și raportul Institutului Național de Sănătate Publică privind ”Evoluția pandemiei. Impactul răspândirii variantei Omicron”, potrivit unui comunicat de presă. [mai mult]

Planul Național de Combatere a Cancerului a fost lansat miercuri

Planul Național de Combatere a Cancerului a fost lansat miercuri, 19 februarie 2022, evenimentul de lansare având loc la Palatul Cotroceni. La eveniment au participat președintele României, Klaus Iohannis, ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila, fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, prof. dr. Patriciu Achimaș-Cadariu – fost ministru al Sănătății și coordonatorul științific al Planului [mai mult]

Ministrul Sănătății a aprobat miercuri distribuția de măști tip FFP2 din rezerva Ministerului Sănătății pentru personalul din Sănătate

Ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, a aprobat miercuri distribuția unui număr de 78.000 de măști tip FFP2 din rezerva Ministerului Sănătății pentru personalul din Sănătate, informează Ministerul Sănătății (MS). Măștile  de protecție vor fi împărțite de către direcțiile de sănătate publică teritoriale personalului sanitar din spitalele COVD-19, medicilor de familie și personalului direcțiilor [mai mult]

338 de copii cu COVID-19 erau internați marți în spitalele din România

Ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila, a clarificat miercuri situația copiilor cu SARS-CoV-2 internați. Potrivit ministrului, marți (18 ianuarie 2022 – n.r.), în terapie intensivă erau internați 11 copii cu COVID-19, iar numărul total de copii infectați cu SARS-CoV-2 și internați era de 338. ”Ieri erau 11 copii internați la secția de Terapie intensivă, cu [mai mult]

acces-medicamente

Ministrul Sănătății: Sper să putem semna primul contract pentru medicația antivirală inovativă chiar în aceste zile

Ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila, a declarat miercuri înainte de ședința de Guvern de la Palatul Victoria că speră ca până la finalul lunii ianuarie primele cantități de antivirale inovative să se găsească atât la nivelul spitalelor, cât și la nivelul centrelor ambulatorii de evaluare a pacienților. ”În ceea ce privește medicația antivirală inovativă, [mai mult]

Ministrul Sănătății: Presiunea pe spitale nu mai este similară cu cea din valul patru. Nu există o problemă în acordarea asistenței medicale spitalicești

Ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila, a declarat marți că deși numărul de noi cazuri de COVID-19 este în creștere, totuși presiunea pe spitale nu mai este la fel ca cea din valul patru al pandemiei. Totodată, ministrul a precizat că ”foarte curând” vor intra în funcțiune și centrele ambulatorii pentru pacienții COVID. ”Fie că [mai mult]

România și Israel, interes pentru colaborare în domeniul digitalizării sistemului de sănătate și a creșterii accesului cetățenilor la servicii medicale de calitate

Ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila, a avut vineri o întrevedere cu ambasadorul Israelului în România, David Saranga. În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au adus în discuție colaborarea și schimbul de informații în domeniul gestionării pandemiei de COVID-19, dar și acordarea asistenței medicale pediatrice înalt specializate. Totodată a fost exprimat interesul pentru colaborare în [mai mult]