Consumul excesiv și risipa alimentară din perioada sărbătorilor pot afecta sănătatea cardiovasculară și digestivă, avertizează dr. Alexandru Calancea, medic specialist cardiologie la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava.
Potrivit mesajului publicat de medic, planificarea meselor reprezintă un prim pas esențial, acesta recomandând realizarea unui meniu clar pentru zilele de sărbătoare, notarea exactă a ingredientelor necesare și verificarea alimentelor deja existente în frigider sau cămară înainte de cumpărături.
Dr. Calancea subliniază că achizițiile trebuie făcute responsabil, evitând cumpărăturile din impuls și promoțiile care încurajează achiziționarea unor cantități mai mari decât pot fi consumate. În același timp, el recomandă gătitul unor cantități adaptate numărului de persoane, cu porții mai mici atunci când se dorește diversitate la masă.
Medicul atrage atenția și asupra păstrării corecte a alimentelor, precizând că resturile trebuie răcite și depozitate în recipiente bine închise, iar produsele care nu pot fi consumate în următoarele zile ar trebui congelate.
De asemenea, dr. Alexandru Calancea încurajează reutilizarea creativă a resturilor alimentare, menționând că friptura rămasă poate fi transformată în sandvișuri sau salate, legumele gătite pot deveni supe sau piureuri, iar cozonacul vechi poate fi folosit pentru preparate precum budinca sau „french toast”.
Nu în ultimul rând, medicul face apel la solidaritate, recomandând donarea preparatelor neatinse către vecini, persoane aflate în nevoie sau organizații care colectează alimente. În mesajul său, acesta atrage atenția asupra contrastului dintre exces și lipsuri și îndeamnă la responsabilitate, mai ales în perioada sărbătorilor.


