Mesele bogate și consumul de alcool pot declanșa infarct sau accident vascular cerebral

Medicul specialist cardiolog Dr. Alexandru Calancea, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, avertizează că mesele copioase, alimentele grase și consumul excesiv de alcool, mai ales în perioadele de sărbători, pot crește semnificativ riscul de infarct miocardic și accident vascular cerebral (AVC).

Potrivit specialistului, mâncarea abundentă, alcoolul și lipsa somnului au un impact direct asupra sistemului cardiovascular, favorizând creșterea tensiunii arteriale, îngroșarea sângelui, formarea cheagurilor și destabilizarea plăcilor de aterom, mecanisme care pot declanșa evenimente cardiovasculare severe.

Dr. Alexandru Calancea atrage atenția asupra semnelor de alarmă care necesită intervenție medicală de urgență: durerea în piept, lipsa de aer, asimetria feței („gură strâmbă”), slăbiciunea apărută brusc la un membru și dificultățile de vorbire. „Dacă aceste simptome apar brusc, este esențial să se sune imediat la 112. Nu trebuie așteptat, deoarece fiecare minut contează”, subliniază medicul cardiolog.

Pentru reducerea riscului de infarct și AVC, specialistul recomandă măsuri simple de prevenție, ușor de aplicat în viața de zi cu zi: hidratare corespunzătoare, mese moderate și echilibrate, evitarea excesului de alcool, consumul de alimente ușoare precum kefirul, murăturile și salatele la fiecare masă, precum și mișcare ușoară zilnică. De asemenea, medicul subliniază importanța continuării tratamentului prescris, fără întreruperi, chiar și în perioadele de sărbătoare.

„Sărbătorile sunt frumoase atunci când sunt trăite cu echilibru și măsură, nu cu vizite la spital. Sănătatea nu ia pauză de sărbători”, transmite Dr. Alexandru Calancea.

Lasă un răspuns

*