Unitatea de Supraveghere și Tratament Avansat al Pacientului Critic Cardiac (USTACC) din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor va beneficia de un amplu proiect de dotare, după ce finanțarea acestuia a fost aprobată prin Programul Sănătate 2021–2027. Proiectul “CARDIOLOGIE SCJU BIHOR – Investiții de tip dotare în infrastructura unităților sanitare publice care tratează pacienți cardiaci critici (USTACC)”, este implementat de Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, în parteneriat cu Municipiul Oradea, prin Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională.
Valoarea totală a proiectului este de 5.363.489,76 lei inclusiv TVA, din care valoarea nerambursabilă este de 5.174.936,11 lei. Proiectul a fost depus în cadrul apelului de proiecte privind “Investiții de tip dotare în infrastructura unităților sanitare publice care tratează pacienți cardiaci critici”, Prioritatea 3: Creșterea eficacității și rezilienței sistemului medical în domenii critice, de importanță strategică cu impact transversal asupra serviciilor medicale și asupra stării de sănătate, Obiectiv specific RSO4.5: Asigurarea accesului egal la asistență medicală și asigurarea rezilienței sistemelor de sănătate, inclusiv în ceea ce privește asistența medicală primară, precum și promovarea tranziției de la îngrijirea instituționalizată către îngrijirea în familie sau în comunitate (FEDR).
Proiectul vizează dotarea infrastructurii medicale a USTACC, în scopul îmbunătățirii capacității de diagnostic, tratament și monitorizare a pacienților cu patologii cardiovasculare critice, consolidând serviciile medicale de urgență în contextul unei incidențe crescute a bolilor cardiovasculare și a complexității cazurilor tratate.
Printre echipamentele medicale și tehnice achiziționate prin proiect se numără:
-
sistem de monitorizare centralizată – 1 buc
-
monitor de pacient 15 inch – 16 buc
-
electrocardiograf portabil + troliu ECG – 3 buc
-
modul debit cardiac puls contur – 2 buc
-
defibrilator – 2 buc
-
ventilator înaltă performanță – 2 buc
-
ecograf portabil – 1 buc
-
pat ATI electric cu cântar – 6 buc
-
saltea performantă – 8 buc
-
injectomat – 14 buc
-
stație andocare 6 – 2 buc
-
ventilator de transport – 1 buc
-
ventilator medie performanță – 3 buc
-
targă radiotransparentă – 1 buc
De asemenea, proiectul include lucrări de renovare și adaptare a spațiilor pentru noile echipamente, precum:
- ventilații necesare adaptării spațiilor în care se vor instala echipamentele care sunt achiziționate prin proiect
- montare de tâmplărie PVC pentru compartimentarea zonelor în care se vor instala echipamentele achiziționate prin proiect.


