Ministrul Sănătății anunță investiții de peste 2 miliarde de lei prin PNRR pentru modernizarea spitalelor și serviciilor medicale

În luna octombrie, Ministerul Sănătății a continuat ritmul investițiilor în sănătate, realizând plăți prin PNRR pentru lucrări și dotări menite să modernizeze sistemul medical din România. Ministrul sănătății, Alexandru Rogobete, a subliniat că sănătatea oamenilor „se construiește prin fapte, cu respect și încredere”.

Potrivit acestuia, din luna iunie până în octombrie, plățile realizate prin PNRR au depășit 2 miliarde de lei, marcând o creștere de 73,6% față de perioada anterioară. „Este dovada că proiectele avansează, fondurile ajung acolo unde trebuie, iar efortul celor din sănătate este susținut prin investiții concrete”, a transmis ministrul.

Investițiile vizează mai multe domenii esențiale pentru îmbunătățirea serviciilor medicale: modernizarea secțiilor de urgență și ATI, reducerea infecțiilor nosocomiale, dotarea ambulatoriilor și cabinetelor de medicină de familie, precum și construcția și reabilitarea spitalelor din întreaga țară.

Ministrul a precizat că aceste realizări au fost posibile datorită colaborării eficiente: „Toate aceste rezultate au fost posibile pentru că, atunci când lucrezi în echipă, SE POATE!” În mesajul său, Alexandru Rogobete le mulțumește colegilor pentru implicare și profesionalism, dar și medicilor, asistenților și întregului personal medical, „care duc zi de zi greul în spitale. Munca lor dă sens acestor investiții și reprezintă baza pe care construim un sistem de sănătate mai bun”.

De asemenea, ministrul a transmis un mesaj pentru pacienți: „Nu sunteți singuri! Vă ascultăm, vă respectăm și vă ținem la curent cu tot ceea ce facem, pentru că sănătatea este despre oameni. Încrederea ne face bine!”.

Lasă un răspuns

*