Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad a pus în funcţiune primul echipament din judeţ destinat detectării drogurilor și altor substanţe interzise în organism. Aparatul va fi utilizat atât pentru testările șoferilor în trafic, cât și în cadrul altor proceduri judiciare.
Până la instalarea acestui aparat, analizele probelor erau efectuate exclusiv în Timișoara, ceea ce implica întârzieri și dificultăți logistice.
Investiția a fost de aproximativ 1,5 milioane de lei, bani proveniți din bugetele Consiliului Județean Arad și Primăriei municipiului Arad. Aparatul va fi operat de Serviciul Judeţean de Medicină Legală, structură a SCJU, care solicitase acest echipament încă de anul trecut, fiind așteptat și de autoritățile judiciare pentru desfășurarea rapidă a anchetelor.
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a precizat, în cadrul unei conferințe de presă organizate cu ocazia prezentării aparatului, că în mod normal Ministerul Sănătății ar trebui să asigure dotarea spitalelor cu astfel de echipamente, dar „văzând că statul nu intervine”, au fost alocate fonduri locale pentru achiziție.


