Ministerul Sănătății desfășoară în prezent cea mai amplă reformă a sistemului sanitar din România din ultimii 30 de ani, cu obiectivul de a reda încrederea populației în serviciile medicale publice și de a construi un sistem modern, eficient și orientat către nevoile pacientului.
„Sănătatea începe acolo unde există încredere. Încrederea că putem mai mult și că putem mai bine. Încrederea că ne putem baza unii pe ceilalți. Că muncim pentru un ideal comun și pentru un viitor mai sigur”, transmite ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, într-un mesaj oficial.
Printre direcțiile majore de acțiune se numără:
-
Ridicăm spitale noi și investim în modernizarea și în dotarea celor existente;
-
Derulăm programe naționale de prevenție și de consiliere medicală pentru toți românii, fără excepție;
-
Digitalizăm întregul sistem medical și asigurăm servicii medicale performante, transparente și rapide;
-
Și, cel mai important, construim punți de încredere și instituții ale dialogului acolo unde acestea s-au prăbușit.
„Aceasta este misiunea noastră: Să salvăm vieți și să avem grijă de oameni. Să fim din ce în ce mai buni în tot ceea ce facem. Să avem încredere în România și în tot ce are ea mai bun de oferit”, subliniază ministrul Rogobete.
Ministerul transmite că aceste reforme nu sunt doar administrative, ci vizează direct calitatea vieții cetățenilor. „Pentru că încrederea ne vindecă, ne apropie și ne face viața mai ușoară.”


