Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a raportat că, în intervalul 2 iunie – 9 octombrie 2025, în România au fost confirmate 43 de cazuri de infecție cu virusul West Nile. Dintre acestea, 37 au fost confirmate prin teste de laborator, iar șase sunt considerate cazuri probabile.
Autoritățile au anunțat, totodată, un deces cauzat de această infecție.
Distribuția geografică a cazurilor include capitala București, unde au fost semnalate 13 cazuri, și mai multe județe din țară: Alba (1), Brăila (5), Botoșani (1), Cluj (1), Dolj (1), Dâmbovița (1), Galați (6), Ilfov (3), Iași (2), Prahova (1), Sibiu (1), Sălaj (1), Timiș (2), Teleorman (1), Tulcea (1), Vâlcea (1) și Vrancea (1).
În ceea ce privește distribuția pe grupe de vârstă, cele mai multe cazuri au fost înregistrate în rândul persoanelor cu vârste între 70 și 79 de ani (21 cazuri), urmate de grupa 60-69 ani (8 cazuri) și 50-59 ani (7 cazuri). De asemenea, au fost raportate două cazuri la persoanele cu vârste între 40 și 49 de ani, trei cazuri la peste 80 de ani, și câte un caz în grupele 10-19 ani și 30-39 ani.
Având în vedere riscul transmisiei prin înțepătura țânțarilor, specialiștii INSP recomandă populației o serie de măsuri preventive pentru a reduce expunerea la acești vectori:
-
purtarea îmbrăcămintei cu mâneci lungi și pantaloni lungi, pentru a limita contactul cu pielea;
-
utilizarea substanțelor chimice repelente împotriva țânțarilor;
-
instalarea plaselor de protecție la ferestre pentru a împiedica pătrunderea țânțarilor în locuințe;
-
desecarea și eliminarea bălților sau a apei stagnante din jurul gospodăriilor;
-
îndepărtarea recipientelor cu apă stătută și a gunoiului menajer, care pot constitui medii propice pentru reproducerea țânțarilor.


