Specialiștii Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP) au participat la lansarea proiectului european „Joint Action on Comprehensive and Sustainable Strategic Stockpiles of Medical Countermeasures Used in Crisis (JA STOCKPILE)”, desfășurat în format hibrid, la Helsinki, Finlanda, în perioada 9–10 septembrie 2025.
Acest proiect reunește experți, specialiști și membri a 54 de organizații din 25 de țări europene și are ca scop dezvoltarea unui sistem coordonat și sustenabil pentru constituirea stocurilor și contramăsurilor medicale. Inițiativa urmărește să consolideze pregătirea pentru situații de criză transfrontaliere, să asigure o distribuție rapidă și eficientă a resurselor, precum și să întărească reziliența și securitatea sanitară la nivel european pentru a preveni și a răspunde amenințărilor emergente.
Proiectul este coordonat de Institutul Național de Sănătate și Bunăstare din Finlanda (THL) și face parte din programul EU4Health. Acesta sprijină implementarea măsurilor strategice privind stocurile și contramăsurile medicale, în colaborare cu statele membre UE și autoritățile internaționale relevante, precum HERA, ECDC, EMA și OMS, pentru a asigura un răspuns rapid și eficient în situații de criză.
Prin implicarea în proiectul „JA STOCKPILE”, ANSP se aliniază inițiativelor europene pentru întărirea securității sanitare și își consolidează capacitatea de reacție la amenințările majore asupra sănătății publice. Proiectul, identificat cu numărul 101227752, este finanțat de Agenția Executivă Europeană pentru Domeniile Sănătății și Digital (HADEA) și se desfășoară pe o perioadă de 36 de luni.


