Crucea Roșie Română: La fiecare 40 de secunde, cineva își pierde viața prin sinucidere

La fiecare 40 de secunde, cineva își pierde viața prin sinucidere, transmite Crucea Roșie Română într-un mesaj public de conștientizare. Organizația subliniază că fiecare secundă poate reprezenta o oportunitate de a salva o viață și că sinuciderea poate fi prevenită.

Pentru a face diferența, Crucea Roșie încurajează sensibilizarea opiniei publice, sprijinul reciproc și inițierea unor conversații bazate pe deschidere, empatie și sprijin, evitând prejudecățile.

„Acum, mai mult ca niciodată, e nevoie să schimbăm modul în care discutăm despre sinucidere”, se arată în mesaj. Se atrage atenția asupra impactului limbajului folosit: cuvintele pot transmite sau genera stigmatizare și percepții eronate, de aceea este important să fie alese formulări sensibile, care nu implică vinovăție, eșec sau victimizare.

Crucea Roșie oferă și recomandări concrete pentru a sprijini persoanele aflate în dificultate emoțională:

  • Adresează întrebarea „Cum te simți?”, chiar și zilnic, niciodată nu e prea mult.

  • Ascultă fără să judeci sau să întrerupi.

  • Validează emoțiile persoanei: „Îmi dau seama că îți este foarte greu acum. E normal să te simți copleșit(ă).”

  • Arată că ești alături: „Nu trebuie să treci singur(ă) prin asta. Vreau să fiu alături de tine.”

  • Întreabă cu blândețe despre eventuale gânduri suicidare: „Te-ai gândit să-ți faci rău? Mi-ar plăcea să vorbim despre asta.”

  • Încurajează contactul cu un specialist – psiholog, medic sau o linie de suport.

Lasă un răspuns

*