Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat lansarea unui program strategic pentru extinderea producției interne de medicamente și susținerea cercetării în domeniul farmaceutic.
„O nouă etapă pentru sănătate: extindem producția de medicamente și consolidăm parteneriatele strategice”
Potrivit ministrului, în prezent, producția locală acoperă un procent foarte mic din necesarul național:
„Astăzi, doar 7-8% din consumul nostru de medicamente acoperă producția internă.
În următorii 2 ani, obiectivul nostru este clar: să creștem cu 50% din producția internă de medicamente.”
Programul vizează extinderea capacităților existente și stimularea unor investiții noi:
„Avem deja 47 de fabrici în România, iar prin acest program:
deschidem liniile de fabricație
stimulăm construcția unităților noastre
investiții în cercetare și biotehnologie
Formăm specialiști și consolidăm hub-uri de inovație și distribuție”
Scopul este dublu: asigurarea accesului pacienților la tratamente produse în țară și consolidarea rezilienței economice:
„Este un pas important pentru România trece de dependența de siguranță și performanță.
Pacienții vor avea acces la medicamente critice, produse aici, acasă.
Economia României câștigă locuri de muncă, investiții și competitivitate.”
În final, ministrul a subliniat angajamentul ferm față de implementarea concretă a proiectului:
„Cred că nu cred că face bine și că faptele arată mai mult decât vorbesc. Iar prin acest program demonstrăm ca ne ținem de promisiuni.”


