Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca găzduiește un eveniment special dedicat pacienților și cadrelor medico-sanitare: concertul extraordinar „Muzica vindecă”, susținut de Orchestra New Hope, conform unei postări pe pagina de Facebook a institutului.
Evenimentul va avea loc joi, 11 septembrie, începând cu ora 18:00, în curtea interioară a institutului, iar accesul este liber.
Concertul este organizat de Asociația New Hope Music, sub coordonarea președintelui Octavian Lup, și aduce în prim-plan un repertoriu de muzică clasică, ales special pentru a crea o atmosferă de liniște, inspirație și sprijin emoțional.
Prin această inițiativă, organizatorii transmit un mesaj de recunoștință și solidaritate față de pacienții oncologici care trec prin momente dificile, dar și față de echipele medicale care lucrează neobosit pentru îngrijirea și vindecarea acestora.
Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” susține astfel de proiecte care contribuie la starea de bine a pacienților, promovând umanizarea actului medical și integrarea artei ca formă complementară de alinare în procesul terapeutic.


