A început Babyboom Show 2025, cel mai amplu târg din București destinat viitoarelor mame și copiilor cu vârste de până la 7 ani, anunță ASSMB într-o postare publică. Evenimentul se desfășoară la Romexpo și este organizat cu sprijinul Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), care colaborează cu cele patru maternități de stat din Capitală și Spitalul de Copii „Dr. Victor Gomoiu”.
Pe parcursul celor patru zile, între 4 și 7 septembrie, zeci de cadre medicale – medici, asistente și moașe – din cele cinci spitale administrate de Primăria Capitalei vor fi prezente la standurile ASSMB (18B și 18C), pentru a oferi informații și sfaturi de specialitate părinților și viitoarelor mame.
Unitățile medicale participante sunt:
-
Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu” – Maternitatea Giulești
-
Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie Filantropia
-
Spitalul Clinic Dr. I. Cantacuzino
-
Spitalul Clinic Nicolae Malaxa
-
Spitalul de Copii „Dr. Victor Gomoiu”
La deschiderea oficială a târgului au fost prezenți Iustinian Roșca, director general ASSMB, alături de managerii și reprezentanții celor cinci spitale, printre care Dr. Alexandru Ștefănescu și Dr. Gabriela Obilișteanu de la Spitalul Malaxa, Maria Enescu și Dr. Ana Maria Davițoiu de la Spitalul de Copii „Dr. Victor Gomoiu”, Dr. Nicolae Gică de la Filantropia, cadre medicale din Maternitatea Giulești și Prof. Dr. Iuliana Ceaușu de la Spitalul Cantacuzino.
„ASSMB participă pentru al 7-lea an consecutiv la acest eveniment, alături de cele patru maternități – Cantacuzino, Filantropia, Giulești și Malaxa, iar de trei ani s-a alăturat și Spitalul de Copii Dr. Victor Gomoiu. Aceste unități medicale de elită sunt binecunoscute bucureștenilor și în cadrul acestui târg specialiștii din fiecare unitate medicală oferă părinților sfaturi și recomandări medicale de top. Le mulțumesc tuturor medicilor și asistenților pentru implicare și disponibilitatea de a fi aproape de oameni. Pentru că ne dorim serivicii de top pentru pacienți, noi continuăm să investim constant în modernizarea și dezvoltarea infrastructurii medicale.” a declarat Iustinian Roșca, director general ASSMB.
Programul târgului este următorul:
-
4 – 6 septembrie: 10:00 – 19:00
-
7 septembrie: 10:00 – 18:00
Intrarea copiilor este gratuită.


