Alexandru Rogobete, de Ziua Marinei: Ca ministru al sănătății, știu cât de important este ca fiecare român să se simtă protejat – pe uscat, în aer sau pe mare

De Ziua Marinei Române și în sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, ocrotitoarea marinarilor, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a transmis un mesaj de profund respect față de militarii și civilii care servesc țara pe mare.

Prezent la evenimentele dedicate acestei zile, ministrul a subliniat importanța protecției și siguranței cetățenilor, în orice colț al țării:
„Ca ministru al sănătății, știu cât de important este ca fiecare român să se simtă protejat – pe uscat, în aer sau pe mare. Transmit tot respectul și recunoștința mea acestor oameni care veghează necontenit, indiferent de vreme, indiferent de distanță.”

Rogobete a evidențiat devotamentul și sacrificiul pe care marinarii îl fac zi de zi pentru securitatea națională:
„Astăzi am avut onoarea să fiu alături de marinarii militari și civili ai României. Oameni care, prin munca lor, fac ca apele noastre să fie mai sigure, iar frontiera maritimă a țării să fie apărată cu onoare și profesionalism.”

De asemenea, el a amintit că dincolo de festivități, rămâne realitatea dură a misiunilor dificile și a nopților petrecute în larg, reafirmând susținerea statului român pentru acești profesioniști care servesc sub drapel.

„La mulți ani Marinei Române și Forțelor Navale! Onorăm curajul, loialitatea și sacrificiul. Încrederea pe care o inspiră este un far care ne arată drumul, indiferent cât de agitate ar fi valurile.”, a transmis ministrul în încheiere.

Lasă un răspuns

*