CMR organizează cea de-a 33-a reuniune a Rețelei Europene a Autorităților Medicale Competente (ENMCA)

Colegiul Medicilor din România organizează, la București, cea de-a 33-a reuniune a Rețelei Europene a Autorităților Medicale Competente (ENMCA).

Peste 30 de participanți din 18 țări vor fi prezenți la manifestarea organizată în România.

Printre temele care vor fi abordate în cadrului evenimentului se numără:

  • Recunoașterea calificărilor profesionale în România
  • Calificări profesionale – actualizare de la DG EMPL
  • Rezultatele sondajului ENMCA privind durata formării de specialitate și pașii următori
  • Rezultatele sondajului privind evaluările competențelor
  • Emiterea acreditărilor medicale în portofelul digital de identitate al UE
  • Certificatele de neînregistrare
  • Actualizări de reglementare din partea participanților ENMCA
    – Legi noi
    – Proceduri noi de înregistrare
    – Publicații noi

Cea de-a 33-a reuniune a Rețelei Europene a Autorităților Medicale Competente (ENMCA) se va desfășura pe 20 iunie, la București.

Rețeaua reunește autoritățile competente europene responsabile de recunoașterea calificărilor medicale, în conformitate cu Directiva 2005/36/CE privind recunoașterea calificărilor profesionale. Rețeaua are o expertiză și o experiență practică considerabile în gestionarea implicațiilor nivelurilor ridicate de mobilitate profesională.

Participanții la rețea se întâlnesc periodic pentru a împărtăși experiențe în implementarea Directivei 2005/36/CE și pentru a dezvolta poziții comune și a răspunde împreună la propunerile și consultările UE.

Lasă un răspuns

*