O nouă șansă la viață pentru mai mulți pacienți din România a fost posibilă în urma unei intervenții complexe de prelevare multiorgan, realizată în noaptea de marți spre miercuri la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Brașov, relatează Agerpres. Este a doua astfel de intervenție efectuată în acest an în cadrul unității medicale.
Operațiunea a fost coordonată de echipa medicală a SCJU Brașov, în colaborare cu specialiști din centre medicale de prestigiu din București, Cluj și Târgu Mureș. Potrivit reprezentanților spitalului, intervenția a fost posibilă „cu acordul familiei”, care a dat dovadă de un gest rar de generozitate în momente de profundă suferință. Alte informații despre donator nu au fost făcute publice la dorința conducerii spitalului.
Organele și țesuturile recoltate au fost distribuite către mai multe spitale din țară, acolo unde pacienți aflați în situații critice aveau nevoie urgentă de transplanturi. „Ficatul pacientului a ajuns la Institutul Clinic Fundeni, corneea, la Spitalul de Urgență Oftalmologie Lahovari, rinichii, la spitalul din Cluj, iar tendoanele prelevate la București, la Banca de Țesut Colentina”, au declarat reprezentanții SCJU Brașov.
Gestul familiei donatorului a fost salutat de cadrele medicale implicate, care subliniază importanța donării de organe pentru salvarea altor vieți. „Este o dovadă de profundă umanitate și solidaritate, posibilă datorită generozității unei familii, care, în cel mai greu moment, a ales să transforme durerea în speranță”, au transmis oficialii SCJU Brașov.


