UMF „Carol Davila” din București își consolidează poziția în clasamentele internaționale privind performanța academică

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București își consolidează poziția în clasamentele internaționale privind performanța academică.

„Publicarea a două clasamente internaționale privind performanța academică a adus două vești bune pentru Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Prezența Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București în clasamentul Center for World University Ranking (CWUR) – ediția 2025, publicat ieri: poziția 1069 la nivel mondial (top 5% universități), poziția 394 la nivel european, poziția a 3-a la nivel național (între 8 universități românești prezente în top)”, a transmis prof. univ. dr. Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, pe pagina de Facebook.

Potrivit sursei citate, în ultimii 5 ani, UMFCD a urcat 148 de poziții în clasamentul Center for World University Ranking (CWUR) la nivel mondial și două poziții în clasamentul național.

„Prezența UMFCD în clasamentul Round University Ranking (RUR)- ediția 2025, publicat astăzi: poziția 655 la nivel global, poziția 1 între cele 19 universități din Romania incluse în clasament”, a mai spus prof. univ. dr. Viorel Jinga.

„Felicitări și mulțumiri membrilor comunității academice a Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București pentru efortul susținut și constant, prin care universitatea noastră se afirmă ca una dintre cele mai prestigioase universități din România!”, a mai transmis rectorul UMFCD.

Lasă un răspuns

*