Spitalul de Psihiatrie Căpâlnaș va avea o secție de îngrijiri paliative cu 30 de paturi

Spitalul de Psihiatrie din Căpâlnaș, deschis în urmă cu doi ani, va fi extins prin înființarea unei secții de îngrijiri paliative – un serviciu medical absent, în prezent, din rețeaua publică de sănătate a județului Arad, potrivit Agerpres.

Conform unui comunicat emis luni de Consiliul Județean Arad, investiția, în valoare de 13 milioane de lei, va fi realizată cu finanțare europeană. În urma extinderii, unitatea sanitară va purta numele de Spitalul de Psihiatrie și Îngrijiri Paliative Căpâlnaș.

Noua secție va fi organizată la parterul Corpului A, având un acces controlat și separat de restul clădirii. Vor fi disponibile 30 de paturi pentru spitalizare continuă, iar structura va include saloane, cabinete medicale, spații pentru terapie, oficiu alimentar, sală de mese, zone de socializare și echipamente specifice îngrijirii paliative.

„Facem un pas decisiv pentru a aduce în judeţul Arad un serviciu esenţial, care lipseşte în acest moment. (…) Ne dorim ca pacienţii aflaţi în suferinţă să primească îngrijirea de care au nevoie într-un spaţiu adaptat şi primitor, unde grija faţă de om este pe primul loc”, a declarat președintele CJ Arad, Iustin Cionca.

Noua secție va deservi pacienți cu afecțiuni oncologice avansate, boli degenerative, cronice sau neurologice. În plus, proiectul „Îngrijire cu suflet” prevede introducerea unui serviciu de îngrijiri paliative la domiciliu.

Tot în cadrul acestui proiect vor fi construite un pavilion terapeutic pentru activități fizice, suport psihologic, terapie ocupațională și grădinărit. De asemenea, se va amenaja un parc de 20.000 mp pentru relaxare și terapii alternative, o parcare acoperită cu panouri solare și stație de încărcare pentru vehicule electrice, iar la sol vor fi montate 350 de panouri fotovoltaice cu sistem de stocare a energiei.

Clădirea spitalului de la Căpâlnaș a fost finalizată în urmă cu doi ani, iar din anul trecut este operațională. Aceasta are o suprafață de 5.385 mp, fiind prevăzută cu demisol, parter și etaj, și poate găzdui până la 75 de pacienți, beneficiind și de o curte special amenajată pentru activități recreative.

O altă secție de îngrijiri paliative este în curs de amenajare la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, cu o capacitate de 26 de paturi, care ar urma să fie disponibile începând din toamnă, potrivit reprezentanților CJ Arad.

Lasă un răspuns

*