Mureșenii interesați să-și testeze glicemia pot beneficia gratuit de această oportunitate în perioada 28-30 mai 2025, în cadrul Campaniei ”Prevenția începe cu un gest simplu!”, organizată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, în Cabinetul de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, camera 4003.
Programul de testare este următorul:
-
28 mai 2025 – între orele 08:00 și 13:00
-
29 mai 2025 – între orele 14:30 și 19:00
-
30 mai 2025 – între orele 14:00 și 19:00
Persoanele care doresc să se testeze sunt rugate să nu consume alimente cu cel puțin 2 ore înainte de testare.
Participanții la campanie vor beneficia gratuit, fără bilet de trimitere și fără programare, de următoarele servicii:
-
Determinarea glicemiei
-
Măsurători antropometrice, inclusiv greutate, înălțime și circumferința abdominală
-
Măsurarea tensiunii arteriale
-
Informare privind factorii de risc, prevenția și managementul diabetului
-
Recomandări pentru un stil de viață sănătos
Scopul acestei campanii este „educarea și informarea populației, pentru a conștientiza și a înțelege faptul că diabetul nu este cel mai grav lucru care li se poate întâmpla, ci că alegerile lor, din momentul diagnosticării, le vor decide drumul. Pot să se îngrijească și să trăiască o viață normală sau pot să își ignore condiția și să-și agraveze starea de la an la an.”
Reprezentanții spitalului amintesc că diabetul zaharat este o boală cronică, adesea asimptomatică în faza incipientă, ceea ce face ca aceasta să treacă neobservată o perioadă îndelungată. În multe cazuri, diagnosticul se pune abia în momentul apariției unor complicații severe, precum retinopatia diabetică, polineuropatia diabetică sau boala renală cronică.
„Diagnosticarea precoce și instituirea promptă a tratamentului sunt esențiale pentru prevenirea apariției complicațiilor. Educația nutrițională reprezintă un pilon cheie în menținerea controlului glicemic și ponderal pe termen lung”, precizează sursa oficială.


